Atacurile de panică

Atacul de panică este definit de manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale DSM-5 ca o frică intensă sau un disconfort imens, cu o durată de circa 10-20 minute pe parcursul cărora se produc simptome cu predilecție somatice, senzații de depersonalizare, derealizare precum și simptome cognitive, teama de a pierde controlul propriei ființe, frica de moarte.

Eram într-o frumoasă și liniștită seară de sâmbătă când, brusc, inima a început sa-mi bată cu putere, respirația s-a modificat, nu mai aveam aer, mi s-a făcut greață, simțeam că leșin, valuri de transpirație mă inundau, îmi era când foarte frig când foarte cald, brațele îmi păreau străine. M-a cuprins o imensă frică de moarte. Mă vedeam suferind, constientizând că sunt în același timp și actor și spectator al scenei. Simțeam cum imi pierd controlul și parcă totul se derula într-o altă realitate, cu a altă viteză.

Urma să prezint proiectul la care lucrasem din greu, știam că va fi de față și colegul care întotdeuna avea ceva de criticat și șefii cei mari, când mi s-a facut brusc rău, mă simțeam amețită, bătăile inimii au luat-o razna, nu mai puteam respira, mă sufocam, o gheară îmi strângea pieptul, am început să tremur și să transpir, aproape am leșinat.

Cele două scenarii de mai sus descriu cele două forme ale atacurilor de panică: imprevizibile, apărute din senin, uneori chiar în timpul somnului și previzibile, cu un factor declanșator ce poate fi cu ușurință identificat.

Frica, una din primele emoții trăite de o ființă vie este una din cele mai puternice emoții, cu rol determinant în supraviețuire. De-a lungul evoluției, omul si-a perfecționat un mecanism de autoapărare ce acum se declanșează automat, scăpat de controlul conștient, tocmai pentru a fi eficient, rapid, fulgerător. Rolul acestui mecanism, coordonat de amigdală, este de pregătire a organismului pentru a se confrunta cu un pericol: a lupta sau a fugi, uneori și a îngheța.

Respirația se modifică pentru a aduce mai mult oxigen în sânge, care este necesar arderilor musculare (respirăm precipitat sau avem senzația de lipsă de aer). Inima bate mai repede pentru a transporta in cel mai scurt timp oxigenul spre organele implicate în procesul supraviețuirii. În fața pericolului (palpitații), vasele de sânge din zonele neimplicate în luptă se contractă (senzatia de amețeală sau de greață) pentru a putea fi direcționat mai mult sânge înspre mușchii picioarelor si a brațelor.

Îngrijorarea excesivă în raport cu manifestările somatice avute, interpretarea lor ca fiind expresia unor afecțiuni medicale grave (epilepsie, boală cardiacă) sau psihice, teama că vor avea un alt atac de panică sau că vor fi judecați negativ de alții produc reverberații comportamentale dezadaptative de: evitare a efortului fizic, restrângere a activităților zilnice, părăsirii locuinței, evitare a locurilor aglomerate (autobuze, cozi, magazine, piețe). Toate aceste aspecte cresc nivelul anxietății și măresc probabilitatea de repetiție a atacurilor de panică. Frecvența acestor atacuri poate fi de la unul pe lună la mai multe pe zi.

În primul rând este de dorit să ne amintim că anxietatea și relaxarea sunt stări diametral opuse, nu pot coexista în același timp. Inducând relaxarea prin tehnicile de respirație, diminuăm anxietatea.

Între sistemul nervos vegetativ, automat, principalul susținător al procesului de alertare a organismului și sistemul nervos central este o singură poartă comună: respirația. Controlând respirația, treptat modificăm întreg fluxul gestionat de sistemul nervos vegetativ diminuând amplitudinea manifestărilor somatice, regăsindu-ne starea de calm, de echilibru.

Interpretările negative date manifestărilor somatice și cognitive conduc la creșterea nivelului de anxietate și la creșterea ratei de producere a atacurilor de panică. Prin urmare este de dorit să ne schimbăm și modul de interpretare și etichetare a acestor manifestări, reducând astfel șansa producerii lor.

Suportul specialiștilor psihologi Alexandra Bădău, Ioana Mureșanu, Codruța Popescu și Zoltan Apa din cadrul Institutului RoNeuro, împreuna cu medicii neurologi și psihiatrii, fac acest demers posibil, asigurând asistență calificată în descifrarea factorilor care contribuie la apariția si întreținerea stării de panică. Ne preocupam si de ghidarea spre o altă interpretare dată evenimentelor care ne șlefuiesc viața, devenind astfel mai încrezători în sine, mai înțelepți și mai puternici.

Să nu uităm că sportul reduce stresul stimulând producția de endorfine și dopamină și rolul decisiv pe care îl are pacientul și dorința sa de vindecare!