Blog
  • Acasă
  • Specialități
  • Echipa
  • Tarife
  • Programări
  • Galerie foto
  • Blog
  • Contact
Telemedicină
No Result
View All Result
  • Acasă
  • Specialități
  • Echipa
  • Tarife
  • Programări
  • Galerie foto
  • Blog
  • Contact
No Result
View All Result
Blog
No Result
View All Result
Home Cardiologie

Care este impactul stresului asupra inimii?

08/11/2024
în Cardiologie, Neurologie
Timp de citire:10 minute
A A
0
Share on FacebookShare on Twitter
Cuprins ascunde
1 Ce este stresul?
2 Care este impactul stresului asupra inimii?
2.1 Stresul cronic
2.2 Stresul emoțional
2.3 Stresul mental cronic (SMC)
2.4 Starea de tristețe cronică
2.5 Stresul mental acut (SMA)
3 Care sunt tipurile principale de stres?
4 Resurse și suport pentru pacienți
5 Care sunt opțiunile de gestionare a stresului?
5.1 Psihoterapia stresului emoțional
5.2 Consultul neurologic
5.3 Terapia prin masaj
5.4 Acupunctura
5.5 Consultul cardiologic
5.6 Dietoterapia
6 Plan terapeutic de gestionare a stresului coordonat de echipa RoNeuro
7 Concluzii
8 Referințe

Ce este stresul?

În psihologie, stresul e un sentiment de tensiune și presiune emoțională, un fel de durere psihologică. Stresul poate avea două forme:

  • eustres (o formă motivantă, ușor gestionabilă și utilă în anumite situații precum îmbunătățirea performanței sportive, căsătoria, acordarea de premii și recompense, promovare profesională, etc.);
  • distres (stresul dizarmonios și distructiv) cunoscut cel mai bine prin termenul consacrat ”stres”, al cărui efect depinde în mare măsură de factorii individuali. Din păcate, acesta e stresul cel mai frecvent și prezent în viața tuturor.

ce este stresul eustres distres

Care este impactul stresului asupra inimii?

Stresul, indiferent dacă este cronic sau acut, are un impact profund asupra sănătății cardiovasculare. Acesta favorizează inflamația în organism și acumularea plăcilor arteriale, conducând la afecțiuni precum boala arterelor coronare, aritmie, insuficiență cardiacă și infarct miocardic. Evenimentele emoționale majore, precum separarea sau divorțul, problemele la locul de muncă, dificultățile financiare și conflictele familiale, cresc riscul de boli cardiovasculare și pot lăsa urme de durată asupra sănătății, inclusiv hipertensiune arterială și scăderea nivelului de colesterol HDL. În plus, există o influență genetică asupra reactivității cardiovasculare la stres, anumite gene fiind responsabile pentru susceptibilitatea crescută la aceste afecțiuni.

Stresul cronic

Favorizează creșterea gradului de inflamație în organism, fapt care contribuie la acumularea plăcilor arteriale, generând probleme precum boala arterelor coronare, iar aceasta, în timp favorizează:

  • aritmia,
  • insuficiența cardiacă,
  • infarctul miocardic [4].

Stresul emoțional

Este determinat de o separare sau un divorț a fost studiat pe o perioadă de 18 ani pe un grup de voluntari, relevând consecințe precum creșterea numărului deceselor prin infarct miocardic, riscul fiind mai mare la bărbați decât la femei [5]. Chiar și după mulți ani de la eveniment, stresul relațional poate lăsa o amprentă puternică asupra sănătății determinând apariția hipertensiunii arteriale și scăderea HDL (colesterolul cu factor protector).

Stresul mental cronic (SMC)

Este indus de probleme la locul muncă, dificultăți financiare sau conflicte familiale reprezintă un factor de risc major pentru sănătate. SMC poate genera sau favoriza:

  • iritabilitate,
  • anxietate,
  • depresie,
  • ruminație (un proces mental în care o persoană se concentrează excesiv și în mod repetat asupra unui gând),
  • insomnie sau trezirea în mijlocul nopții cu angoasă [6].

SMC are nu doar un impact emoțional și psihologic, ci poate produce simptome fizice precum:

  • dureri de cap,
  • probleme de stomac,
  • mușchi tensionați sau dureroși,
  • energie vitală scăzută (stare de slăbiciune).

Starea de tristețe cronică

Este asociată riscului crescut de boli cardiovasculare. Aceasta e tot o formă de stres cronic care poate induce inflamație. Inflamația produce modificări funcționale ale amigdalei cerebrale (care reprezintă centrul emoțional al creierului) [7].

Efectele stresului asupra funcției cardiace sunt exprimate printr-un răspuns ischemic miocardic tranzitoriu, analog cu ischemia indusă de stresul la efort, în care stresul este mai degrabă psihologic decât fizic [8].

Stresul mental acut (SMA)

Poate apărea ca urmare a furiei, fricii sau stresului profesional, sau se poate manifesta și în urma unor situații neprevăzute (ex.calamități naturale). Răspunsul la SMA poate induce evenimente coronariene acute. Deși SMA reprezintă o expunere pe termen scurt la factori de stres severi, această formă de stres este mai frecvent asociată cu evenimente cardiovasculare decât forma sa cronică SMC [9].

Pe lângă aceste exemple, amintim influența genetică asupra reactivității cardiovasculare la stres [10]. Studiile de asociere genetică au evidențiat o serie de gene care pot fi responsabile pentru o parte din ereditatea reactivității la stres cardiovascular.

Care sunt tipurile principale de stres?

Stresul poate fi definit în funcție de diferite criterii:

În funcție de nivelul afectat, stresul mental este marcat de:

  • agitație,
  • lipsă de concentrare,
  • așteptări nerealiste,
  • perfecționism,
  • gânduri necontrolate,
  • îngrijorare,
  • nesiguranță,
  • pesimism,
  • stres emoțional este corelat cu starea de ”luptă sau fugă„ cauzată de o reacție la o situație sau o interacțiune negativă, uneori fiind amplificată de traume din trecut. Toate acestea pot influența o persoană să se simtă copleșită și instabilă emoțional, manifestând sentimente de tristețe, teamă, furie,depresie, stimă de sine scăzută, etc.) [2];
  • stres fizic – acesta este marcat de dureri de cap, dureri abdominale, spasme musculare dureroase, tahicardie. Aceste simptome pot favoriza apariția anumitor afecțiuni;
  • stres comportamental (lipsa poftei de mâncare sau consum exagerat al anumitor alimente, tipare de somn haotice, evitarea anumitor resposnabilități, izolare socială, etc).

În funcție de durată și intensitate:

  • stres acut (intes dar de scurtă durată);
  • stres episodic acut (intens, de scurtă durată, dar care se repetă periodic);
  • stres cronic (moderat, de lungă durată, dăunător sănătății) [3].

tipuri de stres

În articole ulterioare vom prezenta și influența sa asupra altor organe și sisteme biologice, modificări metabolice și fiziologice, etc.

Stresul se manifestă, mai degrabă prin combinații între aceste categorii și mai rar prin doar una singură. De exemplu, stresul fizic poate fi acut sau cronic combinat cu stres emoțional și stres mental.

Resurse și suport pentru pacienți

Trăiți mult timp în stres și aveți anumite simptome cardiovasculare? Programați-vă acum contactând recepția Institutului RoNeuro la numărul de telefon 0374 46 2222, luni și marți între orele 08:00 – 19:00, iar de miercuri până vineri între orele 08:00 – 18:00.

La momentul programării, puteți opta și pentru consultație neurologică gratuită, decontată prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Mai mult, pot fi efectuate programări online.

Programări online aici!

Locuiți într-o zonă izolată sau nu vă puteți deplasa la clinică? RoNeuro oferă și opțiunea de telemedicină.

Care sunt opțiunile de gestionare a stresului?

Fără nicio îndoială, soluțiile de tratament trebuie să fie multidisciplinare și personalizate pacientului.

Psihoterapia stresului emoțional

Se bazează pe înțelegerea teoretică a procesului mental ca un sistem sinergic de potențare încrucișată a conștientului și subconștientului. Epuizarea și stresul profesional sunt frecvent întâlnite, mai ales în profesiile medicale. S-a constatat că reducerea stresului prin tehnici de Mindfulness îmbunătățește starea psihologică a cadrelor medicale [11, 12].

Consultul neurologic

Este esențial în diagnosticarea și tratamentul diferitelor forme de stres deoarece neurologii se află într-o poziție unică pentru a înțelege mecanismele neurologice complexe care stau la baza tulburărilor anxioase. Aceștia pot diagnostica și gestiona aceste afecțiuni, colaborând cu alți profesioniști din domeniul sănătății, cum ar fi psihiatrii, psihologii, cardiologii și alți terapeuți [13,14].

Terapia prin masaj

Ajută la relaxarea psihoemoțională, reduce stresul, îmbunătățind totodată funcția imunitară. Un simplu masaj de câteva minute la mâini sau picioare este util în reducerea nivelului de stres perceput de pacient. Ca atare, terapia prin masaj este utilizată pentru ameliorarea anxietății și a durerii [15, 16].

Acupunctura

Este utilizată din ce în ce mai mult în tratamentul numeroaselor afecțiuni, inclusiv tulburări emoționale, psihiatrice și anumite probleme imunologice observându-se o îmbunătățire a imunosenescenței celulare (celulele îmbătrânesc cu viteză mai mică și rămân sănătoase o perioadă mai lungă de timp) [17,18].

Consultul cardiologic

Consultul cardiologic este o altă etapă necesară în diagnosticul medical, mai ales atunci când stresul prelungit a început să fie corelat cu:

  • Dureri cardiace (precum senzații de arsuri, sau de înțepături, oboseală, aritmii);
  • Dureri în zona pieptului (precum senzația de greutate în piept, slăbiciune);
  • Anumite dureri abdominale [durerea localizată în zona stomacului poate apărea din cauza acumulării de lichide (congestie) în organism (ficat, intestine), care poate fi un simptom al agravării insuficienței cardiace];
  • Dureri de cap (unele pot fi determinate de vasoconstricția arterială corelate uneori și cu amețeală în lipsa efortului fizic, etc.).

Dietoterapia

Este recomandată mai ales la observarea unor valori ridicate ale trigliceridelor, colesterol LDL, și depuneri ateromatoase. Legătura dintre stres și dietă este bilaterală deoarece tiparele de alimentație nesănătoase favorizează sau mențin un nivel crescut de stres, corelat și cu alte probleme de sănătate [20]. Stresul prelungit crește nevoile metabolice ale organismului generând mai multe modificări. Metabolismul intensificat poate induce o creștere a utilizării și excreției unor nutrienți [21]. De exemplu, o persoană care resimte stres cronic are tendința de a consuma mai multe dulciuri. Pe termen scurt se ameliorează efectul stresului dar pe termen lung poate favoriza creșterea ritmului cardiac, anxietate, iritabilitate, nervozitate și deshidratare și favorizează obezitatea.

metode de gestionare

Pentru mai multe informații despre anxietate, simptomele acesteia, afecțiunile în care se manifestă anxietatea și baza biologică a anxietății vizitați interviul video cu psiholog clinician și psihoterapeut Alexandra Bădău.

Plan terapeutic de gestionare a stresului coordonat de echipa RoNeuro

Pentru a gestiona cât mai bine stresul cronic menționăm câteva recomandări utile.

Combaterea și/sau ameliorarea nivelului de stres:

  • Psihoterapie cognitiv-comportamentală (pot fi incluse și terapii de tip mindfulness);
  • Consult neurologic (și/sau psihiatric dacă este recomandat);
  • Masaj de relaxare;
  • Acupunctură.

Tratamentul simptomelor/afecțiunilor cardiovasculare:

  • Consult cardiologic;
  • Consult medicină internă (mai ales dacă aveți și alte afecțiuni);

Această abordare integrată permite atât îmbunătățirea aspectelor fizice, cât și a celor emoționale și nutriționale, promovând o recuperare completă și durabilă.

Concluzii

Legătura dintre stres și sistemul cardiovascular este complexă și necesită tratament multidiciplinar, asociat cu schimbarea stilului de viață. Stresul este un factor de risc major nu doar în patologia cardiovasculară ci în sănătatea generală a organismului, deoarece el influențează în mod negativ aproape toate funcțiile fiziologice (e.g., endocrine, metabolice și neurologice).

Este important ca planul de recuperare și tratament să înceapă cât mai curând posibil, deoarece promptitudinea intervenției poate avea un impact semnificativ asupra rezultatelor pe termen lung pentru pacienți.

Referințe

  1. Robinson, J. 2017. “The effects of stress on your body.” Web MD. The 4 types of stress. https://resources.telushealth.com/en-ca/the-4-types-of-stress
  2. Mindful Health Solutions, What is the difference between mental and emotional health?. Available at: https://mindfulhealthsolutions.com/difference-between-mental-and-emotional-health/
  3. Elizabeth Scott, PhD, What Is Stress? Symptoms, Causes, Impact, Treatment, Coping. Available at: https://www.verywellmind.com/stress-and-health-3145086
  4. Dr. Rachel Lampert MD, Yale Medicine, There are many ways stress can affect the heart. Available at: https://www.yalemedicine.org/news/stress-affects-your-heart
  5. The Johns Hopkins University, Risk Factors for Heart Disease: Don’t Underestimate Stress. Available at: https://www.hopkinsmedicine.org/health/wellness-and-prevention/risk-factors-for-heart-disease-dont-underestimate-stress
  6. Chronic stress can cause heart trouble, American Heart Association News. Available at: https://www.heart.org/en/news/2020/02/04/chronic-stress-can-cause-heart-trouble
  7. Hu P, Lu Y, Pan BX, Zhang WH. New Insights into the Pivotal Role of the Amygdala in Inflammation-Related Depression and Anxiety Disorder. Int J Mol Sci. 2022 Sep 21;23(19):11076. doi: 10.3390/ijms231911076. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9570160/
  8. Strike P.C., Steptoe A. Systematic review of mental stress-induced myocardial ischaemia. Eur. Heart J. 2003;24:690–703. doi: 10.1016/S0195-668X(02)00615-2. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/12713764/
  9. Vancheri F, Longo G, Vancheri E, Henein MY. Mental Stress and Cardiovascular Health-Part I. J Clin Med. 2022 Jun 10;11(12):3353. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9225328/
  10. Wu T, Snieder H, de Geus E. Genetic influences on cardiovascular stress reactivity. Neurosci Biobehav Rev. 2010 Sep;35(1):58-68. doi: 10.1016/j.neubiorev.2009.12.001. Epub 2009 Dec 4. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/19963006/
  11. Rozhnov VE. Emotsional’no-stressovaia psikhoterapiia [Emotional stress psychotherapy]. Zh Nevropatol Psikhiatr Im S S Korsakova. 1989;89(1):58-62. Russian. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/2718667/
  12. Kriakous SA, Elliott KA, Lamers C, Owen R. The Effectiveness of Mindfulness-Based Stress Reduction on the Psychological Functioning of Healthcare Professionals: a Systematic Review. Mindfulness (N Y). 2021;12(1):1-28. doi: 10.1007/s12671-020-01500-9. Epub 2020 Sep 24. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7511255/
  13. The Role of a Neurologist in Anxiety Management and the Benefits of Online Group Therapy. Available at: https://www.grouporttherapy.com/blog/neurologist-for-anxiety
  14. Stone J. Functional neurological disorders: the neurological assessment as treatment. Pract Neurol. 2016 Feb;16(1):7-17. doi: 10.1136/practneurol-2015-001241. Epub 2015 Dec 29. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/26715762/
  15. Labrique-Walusis F, Keister KJ, Russell AC. Massage therapy for stress management: implications for nursing practice. Orthop Nurs. 2010 Jul-Aug;29(4):254-7; quiz 258-9. doi: 10.1097/NOR.0b013e3181e517c6. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/20664464/
  16. Noto Y, Kudo M, Hirota K. Back massage therapy promotes psychological relaxation and an increase in salivary chromogranin A release. J Anesth. 2010 Dec;24(6):955-8. doi: 10.1007/s00540-010-1001-7. Epub 2010 Aug 5. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/20683736/
  17. Pavão TS, Vianna P, Pillat MM, Machado AB, Bauer ME. Acupuncture is effective to attenuate stress and stimulate lymphocyte proliferation in the elderly. Neurosci Lett. 2010 Oct 22;484(1):47-50. doi: 10.1016/j.neulet.2010.08.016. Epub 2010. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/20709154/
  18. Schroeder S, Burnis J, Denton A, et al. Effectiveness of Acupuncture Therapy on Stress in a Large Urban College Population. J Acupunct Meridian Stud. 2017 Jun;10(3):165-170. doi: 10.1016/j.jams.2017.01.002. Epub 2017. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28712475/
  19. Ginty AT, Kraynak TE, Fisher JP, Gianaros PJ. Cardiovascular and autonomic reactivity to psychological stress: Neurophysiological substrates and links to cardiovascular disease. Auton Neurosci. 2017 Nov;207:2-9. doi: 10.1016/j.autneu.2017.03.003. Epub 2017 Mar 16. PMC5600671. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28391987/
  20. Gonzalez MJ, Miranda-Massari JR. Diet and stress. Psychiatr Clin North Am. 2014 Dec;37(4):579-89. doi: 10.1016/j.psc.2014.08.004. Epub 2014. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/25455067/
  21. Ginty AT, Kraynak TE, Fisher JP, Gianaros PJ. Cardiovascular and autonomic reactivity to psychological stress: Neurophysiological substrates and links to cardiovascular disease. Auton Neurosci. 2017;207:2-9. doi: 10.1016/j.autneu.2017.03.003. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28391987/
Share35Tweet22

Articole Recomandate

Afecțiuni neurologice tratate cu toxina botulinică
Neurologie

Afecțiuni neurologice tratate cu toxina botulinică

25/04/2025
157

Afecțiuni neurologice tratate cu toxina botulinică Toxina botulinică este utilizată de peste 35 de ani...

Cauzele și tratamentul amneziei
Neurologie

Cauzele și tratamentul amneziei

14/04/2025
79

Cauzele și tratamentul amneziei Amnezia poate avea multiple cauze, de la afecțiuni organice grave –...

Amnezia și simptomele acesteia
Neurologie

Amnezia și simptomele acesteia

14/04/2025
108

Ce este amnezia? Amnezia este o tulburare de memorie cauzată (de obicei) de leziuni sau...

consult neurologic pediatric

Când este necesar un consult neurologic pediatric?

05/03/2025
71
exerciții de antrenament cognitiv

Care sunt cele mai eficiente exerciții de antrenament cognitiv pentru pacienți?

05/03/2025
432
Cum afectează un accident vascular vorbirea

Cum afectează un accident vascular vorbirea?

20/02/2025
316
Următorul articol
Ce alimente sunt recomandate în bolile de inimă

Ce alimente sunt recomandate în bolile de inimă?

impactul obezității asupra inimii

Care este impactul obezității asupra inimii?

Insuficiență cardiacă

Ce este insuficiența cardiacă? Simptome, cauze și tratamente

Contact

Institutul RoNeuro | Centrul de Cercetare și Diagnostic al Bolilor Neurologice

  • Str. Mircea Eliade Nr. 37, Cluj Napoca, România
  • E-mail
  • 0374 46 22 22
  • Programare on-line
  • Contul meu
Facebook Linkedin
  • Politica de confidențialitate
  • Politica cookies
  • Politica GDPR
  • Termeni și condiții
  • Regulament voluntari
No Result
View All Result
  • Acasă
  • Specialități
  • Echipa
  • Tarife
  • Programări
  • Galerie foto
  • Blog
  • Contact

Administrează consimțămintele pentru cookie-uri
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice. Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
Administrează opțiunile Administrează serviciile Administrează vânzătorii {vendor_count} Citește mai multe despre aceste scopuri
Vezi preferințele
{title} {title} {title}
No Result
View All Result
  • Acasă
  • Specialități
  • Echipa
  • Tarife
  • Programări
  • Galerie foto
  • Blog
  • Contact

Phone Icon