Blog
  • Acasă
  • Specialități
  • Echipa
  • Tarife
  • Programări
  • Galerie foto
  • Blog
  • Contact
Telemedicină
No Result
View All Result
  • Acasă
  • Specialități
  • Echipa
  • Tarife
  • Programări
  • Galerie foto
  • Blog
  • Contact
No Result
View All Result
Blog
No Result
View All Result
Home Somnologie

Care este legătura dintre somn și depresie?

03/03/2026
în Somnologie, Psihologie
Timp de citire:11 minute
A A
0
Share on FacebookShare on Twitter
Cuprins ascunde
1 Care este legătura dintre somn și depresie?
2 De ce crește lipsa somnului riscul de depresie?
3 Resurse și suport pentru pacienți
4 Cum se modifică somnul atunci când suntem în depresie?
5 Ce rol are somnul în recuperarea din depresie?
6 Care este rolul abordărilor terapeutice?
7 Ce putem face pentru a preveni depresia printr-un somn sănătos?
8 Concluzii
9 Referințe

Care este legătura dintre somn și depresie?

Din punct de vedere a sănătății mintale, somnul și depresia sunt interconectate. În timp ce somnul este un proces biologic activ care susține reglarea emoțională, funcționarea cognitivă și recuperarea fizică, depresia este o tulburare complexă de dispoziție care afectează modul de gândire, sentimentele și comportamentele, perturbând funcționarea zilnică și calitatea vieții [1].

Relația dintre somn și depresie este bidirecțională [2] deoarece:

  • Somnul insuficient poate crește riscul de a dezvolta depresie,
  • Depresia poate altera semnificativ tiparele de somn.

Înțelegerea legăturii dintre somn și depresie poate explica de ce aceste două afecțiuni apar atât de des împreună, și ce anume putem face pentru îmbunătățirea strategiilor de prevenire și recuperare, cultivând obiceiuri sănătoase de somn [3].

De ce crește lipsa somnului riscul de depresie?

Lipsa somnului pune o presiune considerabilă atât asupra creierului, cât și asupra corpului, făcându-ne mai vulnerabili la depresie [4].

Somnul are un rol esențial în reglarea emoțională. În timpul somnului profund creierul procesează experiențele emoționale și ajută la reducerea intensității sentimentelor negative [5].

Atunci când somnul este insuficient sau fragmentat apar mai multe probleme precum:

  • Perturbarea resetării emoționale (devenim mai reactivi la stres, iritabili și mai puțin capabili să facem față provocărilor zilnice [6]);
  • Dereglarea echilibrului neurotransmițătorilor și hormonilor (pierdem motivația, starea de spirit și optimismul [7]);
  • Creșterea nivelurilor hormonilor de stres (corelate cu anxietatea, epuizarea emoțională și simptome depresive [8]);

somn insuficient sau fragmentat scaled

Funcționarea cognitivă este un alt factor cheie. Lipsa somnului face ca sarcinile zilnice să pară mult mai dificile și copleșitoare [9], deoarece sunt afectate:

  • Atenția,
  • Memoria,
  • Procesul decizional.

În timp, acest sentiment de competență redusă poate alimenta percepțiile negative de sine și ruminația [10], ambele fiind caracteristici centrale ale depresiei.

Insomnia pe termen lung nu este doar un simptom, ci un factor de risc [11-13] deoarece suntem predispuși să dezvoltăm anxietate sau depresie în viitor, chiar dacă inițial nu avem nicio tulburare de dispoziție.

Resurse și suport pentru pacienți

Dacă ați observat că aveți un somn deficitar sau tulburat și prezentați simptome de depresie, atunci o evaluare a somnului ar putea să vă fie de ajutor. Programați-vă acum la o consultație contactând recepția Institutului RoNeuro la numărul de telefon 0374 46 2222, luni și marți între orele 08:00 – 19:00, iar de miercuri până vineri între orele 08:00 – 18:00. 

La momentul programării, puteți opta și pentru consultație neurologică gratuită, decontată prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate. 

Programări online neurologie

Locuiți într-o zonă izolată sau nu vă puteți deplasa la clinică? Institutul RoNeuro oferă și opțiunea de telemedicină.

Cum se modifică somnul atunci când suntem în depresie?

Depresia modifică somnul, dar tiparul variază de la o persoană la alta [14]. Cel mai frecvent simptom al depresiei legat de somn este insomnia. Aceasta poate avea mai multe caracteristici [15] precum:

  • Dificultăți de adormire,
  • Treziri frecvente în timpul nopții,
  • Trezirea foarte devreme dimineața,
  • Incapacitatea de a adormi din nou.

caracteristicile insomniei scaled

 

Trezirea matinală însoțită de sentimente intense de tristețe sau anxietate este o trăsătură clară a depresiei [16].

Aproximativ un sfert din pacienții cu depresie experimentează hipersomnie, (dorm excesiv, dar totuși se simt obosiți) [17]. În ciuda faptului că petrec multe ore în pat, calitatea somnului este slabă, cu etape de restaurare reduse. Acest fapt întărește stare depresivă prin:

  • Oboseală persistentă,
  • Energie scăzută,
  • Motivație redusă.

Depresia modifică structura somnului. Persoanele deprimate tind să intre mai repede în somnul REM (somn cu mișcări rapide ale ochilor) și petrec mai mult timp din noapte în această etapă [18]. Somnul REM este asociat cu procesarea emoțională și visele, iar modificarea sa poate contribui prin apariția:

  • Viselor negative intense, (coșmaruri, vise lucide [19]);
  • Ruminației (gânduri repetitive îngrijorătoare [20]);
  • Problemelor de dispoziție (depresie, anxietate [21]),
  • Dificultăților în gestionarea stresului și a amintirilor (perpetuarea unor tipare de gândire negativă [22]).

efecte modificare somn REM scaled

Toate acestea au un impact asupra funcțiilor cognitive, consolidarea memoriei și echilibrul emoțional general. Somnul profund cu unde lente este necesar pentru refacerea fizică și întărirea memoriei [23]. Dacă acesta este redus sau perturbat el devine ineficient.

Ce rol are somnul în recuperarea din depresie?

Somnul este esențial în recuperarea după depresie. Îmbunătățirea somnului poate ameliora simptomele depresive, reducând riscul de recidivă [24,25]. Îmbunătățirea calității somnului favorizează:

  • Reglarea emoțională,
  • Scăderea nivelurilor de stres,
  • Recuperarea gradată a funcției cognitive.

Toate acestea creează o buclă de feedback pozitiv în care un somn mai bun susține o dispoziție îmbunătățită, ceea ce, la rândul ei, îmbunătățește somnul [26].

Care este rolul abordărilor terapeutice?

Abordările terapeutice pun accentul pe somn ca element fundamental al îngrijirii sănătății mintale [27]. Tratamentele psihologice [28] pentru insomnie reduc simptomele depresive, chiar și la persoanele cu depresie de lungă durată. Prin stabilizarea tiparelor de somn, aceste intervenții ajută la:

  • Restabilirea ritmurilor circadiene,
  • Menținerea echilibrului hormonal,
  • Reglarea energiei,
  • Stabilitatea emoțională.

Pe măsură ce somnul se îmbunătățește, crește eficacitatea altor tratamente. Dacă dormim mai bine putem beneficia de efectele psihoterapiei, deoarece ne putem regla gândurile și emoțiile mai eficient [29]. Un somn adecvat poate îmbunătăți respectarea:

  • Planurilor de tratament,
  • Rutinelor zilnice.

Abordarea problemelor de somn la începutul tratamentului poate reduce severitatea și durata episoadelor depresive [30].

Ce putem face pentru a preveni depresia printr-un somn sănătos?

Promovarea unui somn sănătos este o strategie importantă și accesibilă pentru reducerea riscului de depresie, ajutând la reglarea ceasului intern al organismului și a producției naturale de melatonină [31]. Cei mai eficienți pași sunt:

  • Menținerea unui program constant de somn,
  • Mersul la culcare și trezirea la aceeași oră în fiecare zi,
  • Crearea unui mediu de somn întunecat, silențios și confortabil,
  • Reducerea utilizării ecranelor înainte de culcare,
  • Dezvoltarea unor rutine calmante înainte de somn (cititul, stretching-ul ușor sau exercițiile de relaxare).

Modificările stilului de viață influențează semnificativ calitatea somnului și starea de spirit, promovând efecte antidepresive [32], motiv pentru care vă recomandăm:

  • Activitate fizică regulată dimineața sau plimbări zilnice,
  • Limitarea consumului de cofeină și alcool,
  • Evitarea meselor consistente seara și a stilurilor de dietă nesănătoase,
  • Gestionarea stresului [33] zilnic prin:
    • Exerciții de relaxare,
    • Tehnici de mindfulness,
    • Terapii de grup și psihoterapii.

Este important să luăm în serios problemele de somn. Insomnia persistentă nu trebuie ignorată sau respinsă ca un inconvenient minor.

Concluzii

Legătura dintre somn și depresie este complexă și bidirecțională. Lipsa somnului mărește riscul de depresie prin perturbarea reglării emoționale a hormonilor de stres și funcției cognitive. Depresia modifică tiparele de somn, reduce calitatea somnului, amplificând suferința emoțională.

Somnul sănătos nu este un lux, ci o necesitate biologică care protejează bunăstarea emoțională. Prioritizarea somnului constant și odihnitor, prin abordarea timpurie a problemelor de somn, puteți reduce povara depresiei.

Din acest motiv, este important ca planul de recuperare și tratament să înceapă cât mai curând posibil, deoarece promptitudinea intervenției poate avea un impact semnificativ asupra rezultatelor pe termen lung.

Referințe

  1. Riemann D, Krone LB, Wulff K, Nissen C. Sleep, insomnia, and depression. Neuropsychopharmacology. 2020;45(1):74-89. doi:10.1038/s41386-019-0411-y. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31071719/
  2. Yasugaki S, Okamura H, Kaneko A, Hayashi Y. Bidirectional relationship between sleep and depression. Neurosci Res. 2025;211:57-64. doi:10.1016/j.neures.2023.04.006. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/37116584/
  3. Tsuno N, Besset A, Ritchie K. Sleep and depression. J Clin Psychiatry. 2005;66(10):1254-1269. doi:10.4088/jcp.v66n1008. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/16259539/
  4. Pandi-Perumal SR, Monti JM, Burman D, et al. Clarifying the role of sleep in depression: A narrative review. Psychiatry Res. 2020;291:113239. doi:10.1016/j.psychres.2020.113239. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32593854/
  5. Mirchandaney R, Asarnow LD, Kaplan KA. Recent advances in sleep and depression. Curr Opin Psychiatry. 2023;36(1):34-40. doi:10.1097/YCO.0000000000000837. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/36449730/
  6. Reid MJ, Omlin X, Espie CA, Sharman R, Tamm S, Kyle SD. The effect of sleep continuity disruption on multimodal emotion processing and regulation: a laboratory-based, randomised, controlled experiment in good sleepers. J Sleep Res. 2023;32(1):e13634. doi:10.1111/jsr.13634. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/35578403/
  7. Jiao Y, Butoyi C, Zhang Q, et al. Sleep disorders impact hormonal regulation: unravelling the relationship among sleep disorders, hormones and metabolic diseases. Diabetol Metab Syndr. 2025;17(1):305. Published 2025 Aug 1. doi:10.1186/s13098-025-01871-w. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12315459/
  8. Zhang XX, Sun SY, Ma ZJ, et al. Changed nocturnal levels of stress-related hormones couple with sleep-wake states in the patients with chronic insomnia disorder: A clinical pilot study. Sleep Med. 2024;117:177-183. doi:10.1016/j.sleep.2024.03.017. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/38554533/
  9. Pearson O, Uglik-Marucha N, Miskowiak KW, et al. The relationship between sleep disturbance and cognitive impairment in mood disorders: A systematic review. J Affect Disord. 2023;327:207-216. doi:10.1016/j.jad.2023.01.114. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/36739007/
  10. Slavish DC, Sliwinski MJ, Smyth JM, et al. Neuroticism, rumination, negative affect, and sleep: Examining between- and within-person associations. Pers Individ Dif. 2018;123:217-222. doi:10.1016/j.paid.2017.11.023. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5877474/
  11. Steiger A, Pawlowski M. Depression and Sleep. Int J Mol Sci. 2019;20(3):607. Published 2019 Jan 31. doi:10.3390/ijms20030607. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC6386825/
  12. Zagaria A, Ballesio A. Insomnia symptoms as long-term predictors of anxiety symptoms in middle-aged and older adults from the English Longitudinal Study of Ageing (ELSA), and the role of systemic inflammation. Sleep Med. 2024;124:120-126. doi:10.1016/j.sleep.2024.09.020. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/39293197/
  13. Singareddy R, Vgontzas AN, Fernandez-Mendoza J, et al. Risk factors for incident chronic insomnia: a general population prospective study. Sleep Med. 2012;13(4):346-353. doi:10.1016/j.sleep.2011.10.033. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22425576/
  14. Luca A, Luca M, Calandra C. Sleep disorders and depression: brief review of the literature, case report, and nonpharmacologic interventions for depression. Clin Interv Aging. 2013;8:1033-1039. doi:10.2147/CIA.S47230. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3760296/
  15. Nutt D, Wilson S, Paterson L. Sleep disorders as core symptoms of depression. Dialogues Clin Neurosci. 2008;10(3):329-336. doi:10.31887/DCNS.2008.10.3/dnutt. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3181883/
  16. Wirz-Justice A. Diurnal variation of depressive symptoms. Dialogues Clin Neurosci. 2008;10(3):337-343. doi:10.31887/DCNS.2008.10.3/awjustice. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3181887/
  17. Moderie C, Boivin DB. Pathophysiological Models of Hypersomnolence Associated With Depression. Biol Psychiatry Glob Open Sci. 2024;5(2):100445. Published 2024 Dec 26. doi:10.1016/j.bpsgos.2024.100445. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/39935825/
  18. Harrington MO, Reeve S, Bower JL, Renoult L. How do the sleep features that characterise depression impact memory?. Emerg Top Life Sci. 2023;7(5):499-512. doi:10.1042/ETLS20230100. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10754336/
  19. Fattal D, Platti N, Hester S, Wendt L. Vivid dreams are associated with a high percentage of REM sleep: a prospective study in veterans. J Clin Sleep Med. 2023;19(9):1661-1668. doi:10.5664/jcsm.10642. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10476037/
  20. Galbiati A, Giora E, Sarasso S, Zucconi M, Ferini-Strambi L. Repetitive thought is associated with both subjectively and objectively recorded polysomnographic indices of disrupted sleep in insomnia disorder. Sleep Med. 2018;45:55-61. doi:10.1016/j.sleep.2017.10.002. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29680429/
  21. Kimura M, Curzi ML, Romanowsi CP. REM sleep alteration and depression. Arch Ital Biol. 2014;152(2-3):111-117. doi:10.12871/000298292014236. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/25828683/
  22. McNamara P, Auerbach S, Johnson P, Harris E, Doros G. Impact of REM sleep on distortions of self-concept, mood and memory in depressed/anxious participants. J Affect Disord. 2010;122(3):198-207. doi:10.1016/j.jad.2009.06.030. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC2847051/
  23. Kuan YC, Lin HW, Yang CC, et al. Slow-wave sleep, oxygen desaturation, and memory consolidation in sleep-disturbed individuals. Int J Clin Health Psychol. 2025;25(2):100574. doi:10.1016/j.ijchp.2025.100574. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12133691/
  24. Rusch HL, Guardado P, Baxter T, Mysliwiec V, Gill JM. Improved Sleep Quality is Associated with Reductions in Depression and PTSD Arousal Symptoms and Increases in IGF-1 Concentrations. J Clin Sleep Med. 2015;11(6):615-623. Published 2015 Jun 15. doi:10.5664/jcsm.4770. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4442222/
  25. Bojarska W, Bury K, Januszczak R, Burda B, Pawęzka J. Role of Sleep in Depressive Disorders and the Potential Therapeutic Role of Short-Term Sleep Deprivation and Light Therapy: A Review. Med Sci Monit. 2024;30:e945319. doi:10.12659/MSM.945319. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11616206/
  26. Triantafillou S, Saeb S, Lattie EG, Mohr DC, Kording KP. Relationship Between Sleep Quality and Mood: Ecological Momentary Assessment Study. JMIR Ment Health. 2019;6(3):e12613. Published 2019 Mar 27. doi:10.2196/12613. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC6456824/
  27. Neylan TC, Poe GR, Risbrough VB. Integrative approaches to studying sleep, stress, and related disorders. Neurobiol Stress. 2024;34:100700. Published 2024 Nov 26. doi:10.1016/j.ynstr.2024.100700. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11846424/
  28. Blom K, Forsell E, Hellberg M, Svanborg C, Jernelöv S, Kaldo V. Psychological Treatment of Comorbid Insomnia and Depression: A Double-Blind Randomized Placebo-Controlled Trial. Psychother Psychosom. 2024;93(2):100-113. doi:10.1159/000536063. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/38286128/
  29. Albakri U, Drotos E, Meertens R. Sleep Health Promotion Interventions and Their Effectiveness: An Umbrella Review. Int J Environ Res Public Health. 2021;18(11):5533. Published 2021 May 21. doi:10.3390/ijerph18115533. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8196727/
  30. Boland EM, Goldschmied JR, Gehrman PR. Does insomnia treatment prevent depression?. Sleep. 2023;46(6):zsad104. doi:10.1093/sleep/zsad104. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10262035/
  31. Dinis J, Bragança M. Quality of Sleep and Depression in College Students: A Systematic Review. Sleep Sci. 2018;11(4):290-301. doi:10.5935/1984-0063.20180045. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC6361309/
  32. Kunugi H. Depression and lifestyle: Focusing on nutrition, exercise, and their possible relevance to molecular mechanisms. Psychiatry Clin Neurosci. 2023;77(8):420-433. doi:10.1111/pcn.13551. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11488618/
  33. Worthen M, Cash E. Stress Management. [Updated 2023 Aug 14]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2025 Jan-. Available at: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK513300/
Share4Tweet2

Articole Recomandate

legătura dintre somn și consumul de substanțe psihoactive
Somnologie

Care este legătura dintre somn și consumul de substanțe psihoactive?

31/03/2026
6

Care este legătura dintre somn și consumul de substanțe psihoactive? Consumul de substanțe psihoactive modifică...

legătura dintre somn și consumul de alcool
Somnologie

Care este legătura dintre somn și consumul de alcool?

17/03/2026
12

Care este legătura dintre somn și consumul de alcool? Somnul și consumul de alcool au...

legătura dintre somn și anxietate
Somnologie

Care este legătura dintre somn și anxietate?

09/03/2026
27

Care este legătura dintre somn și anxietate? Somnul și anxietatea au o relație complexă care...

De ce suntem stresați când nu dormim

De ce suntem stresați când nu dormim?

24/02/2026
30
Te îmbolnăvești mai des dacă nu dormi

Te îmbolnăvești mai des dacă nu dormi?

17/02/2026
30
legătura dintre somn și diabet

Care este legătura dintre somn și diabet?

10/02/2026
31
Următorul articol
legătura dintre somn și anxietate

Care este legătura dintre somn și anxietate?

legătura dintre somn și consumul de alcool

Care este legătura dintre somn și consumul de alcool?

legătura dintre somn și consumul de substanțe psihoactive

Care este legătura dintre somn și consumul de substanțe psihoactive?

Contact

Institutul RoNeuro | Centrul de Cercetare și Diagnostic al Bolilor Neurologice

  • Str. Mircea Eliade Nr. 37, Cluj Napoca, România
  • E-mail
  • 0374 46 22 22
  • Programare on-line
  • Contul meu
Facebook Linkedin
  • Politica de confidențialitate
  • Politica cookies
  • Politica GDPR
  • Termeni și condiții
  • Regulament voluntari
No Result
View All Result
  • Acasă
  • Specialități
  • Echipa
  • Tarife
  • Programări
  • Galerie foto
  • Blog
  • Contact

Administrează consimțămintele pentru cookie-uri
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice. Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
  • Administrează opțiunile
  • Administrează serviciile
  • Administrează vânzătorii {vendor_count}
  • Citește mai multe despre aceste scopuri
Vezi preferințele
  • {title}
  • {title}
  • {title}
No Result
View All Result
  • Acasă
  • Specialități
  • Echipa
  • Tarife
  • Programări
  • Galerie foto
  • Blog
  • Contact

Phone Icon