Blog
  • Acasă
  • Specialități
  • Echipa
  • Tarife
  • Programări
  • Galerie foto
  • Blog
  • Contact
Telemedicină
No Result
View All Result
  • Acasă
  • Specialități
  • Echipa
  • Tarife
  • Programări
  • Galerie foto
  • Blog
  • Contact
No Result
View All Result
Blog
No Result
View All Result
Home Neurologie

Amețeala la copii: cauze neurologice, ORL și cardiovasculare

09/11/2026
în Neurologie, Cardiologie, ORL
Timp de citire:10 minute
A A
0
Share on FacebookShare on Twitter
Cuprins ascunde
1 Amețeala la copii
2 Ce poate provoca amețeala la copii?
3 Resurse și suport pentru pacienți
4 Cum diferențiază medicul cauzele neurologice, ORL și cardiovasculare?
5 Ce simptome necesită evaluare medicală urgentă?
6 Cum se tratează amețeala în funcție de cauză?
7 Care sunt recomandările pentru părinți?
8 Cum pot fi reduse episoadele de amețeală recurente?
9 Concluzii
10 Referințe

Amețeala la copii

Amețeala la copii este de cele mai multe ori un simptom benign și temporar, dar uneori poate semnala cauze neurologice, ORL/vestibulare, cardiovasculare sau metabolice. Poate fi descrisă prin senzație de rotire, pierderea echilibrului sau slăbiciune, fiind importantă diferențierea dintre vertij și presincopă. Momentul apariției, frecvența episoadelor și simptomele asociate pot orienta evaluarea medicală, iar episoadele bruște, intense sau însoțite de pierderea conștienței ori manifestări neurologice sau cardiace necesită atenție medicală promptă. Tratamentul depinde de cauza identificată, iar notarea episoadelor și evitarea automedicației pot ajuta părinții în gestionarea situației [1-8].

Ce poate provoca amețeala la copii?

Amețeala la copii poate apărea din mai multe cauze, iar identificarea originii depinde de simptomele asociate și de contextul în care apare.

Cauzele amețelii [9-13] pot fi clasificate conform următorului tabel:

CategorieCauze
Cauze non-neurologice
  • Deshidratare, post alimentar prelungit, anorexie
  • Febră, supraîncălzire
  • Rău de mișcare (foarte frecvent), hipotensiune ortostatică
  • Hiperventilație
Cauze emoționale
  • Anxietate, stres, atac de panică
  • Suprasolicitare și oboseală accentuată
Cauze ORL/vestibulare

Tulburări care afectează urechea internă și sistemul de echilibru
  • Nevrită vestibulară
  • Labirintită
  • Vertij paroxistic benign din copilărie
  • Complicații asociate cu boala urechii medii
  • Infecții ale urechii interne
Cauze neurologice
  • Infecții ale sistemului nervos central
  • Tumori cerebrale
  • Migrenă, convulsii (epilepsie)
  • Traumatism craniocerebral
Cauze cardiovasculare
  • Anemie, hipoglicemie
  • Tulburări de ritm cardiac
  • Hipertensiune
  • Alte boli ale aparatului circulator
Alte cauze
  • Reacții adverse ale medicamentelor
  • Dificultăți de adaptare la ochelari noi

Pentru a stabili cauza probabilă, medicul analizează modul în care apare amețeala, durata episoadelor și simptomele asociate.

Resurse și suport pentru pacienți

Dacă copilul dumneavoastră se confruntă cu stări de amețeală, programați-l acum la o consultație contactând recepția Institutului RoNeuro la numărul de telefon 0374 46 2222, luni și marți între orele 08:00 – 19:00, iar de miercuri până vineri între orele 08:00 – 18:00.

La momentul programării, puteți opta și pentru consultație neurologică gratuită, decontată prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Programări online neurologie

Locuiți într-o zonă izolată sau nu vă puteți deplasa la clinică? Institutul RoNeuro oferă și opțiunea de telemedicină.

Cum diferențiază medicul cauzele neurologice, ORL și cardiovasculare?

Pentru a putea face diferența dintre cauzele neurologice, ORL și cardiovasculare ale amețelii la copii [14], medicul are nevoie să cunoască:

  • Consumul de alimente și starea de hidratare,
  • Istoricul familial,
  • Împrejurările în care apare amețeala,
  • Durata episodului,
  • Simptome asociate,
  • Afecțiunile preexistente.

origine ameteli scaled

În continuare se fac diverse evaluări [15]:

  • Măsurarea ritmului cardiac și a tensiunii arteriale în diferite poziții,
  • Examinarea mișcărilor oculare și a mersului,
  • Examinarea urechilor și teste auditive,
  • Analize de sânge, imagistică neurologică (dacă e cazul).

Medicul analizează simptomele asociate amețelii, deoarece acestea pot oferi indicii despre originea problemei:

  • Manifestări ORL/vestibulare: senzație de rotire, greață, vărsături, dezechilibru sau pierderea auzului [16];
  • Manifestări neurologice: migrene, tulburări de vedere, sensibilitate la lumină sau sunet, dezechilibru, slăbiciune ori amorțeală [17];
  • Manifestări cardiovasculare: palpitații, disconfort toracic, dificultăți respiratorii sau slăbiciune bruscă, mai ales după efort [18];
  • Manifestări ortostatice sau vasovagale: simptome apărute la ridicarea în picioare sau în anumite situații declanșatoare [19].

Unele simptome se pot suprapune, de aceea medicul le interpretează împreună cu istoricul copilului și rezultatele examinării clinice pentru a stabili cauza amețelii [20].

Ce simptome necesită evaluare medicală urgentă?

Majoritatea episoadelor de amețeli în copilărie sunt benigne, dar anumite caracteristici necesită o evaluare medicală urgentă [21-25]:

  • Dificultatea nou-apărută la mers sau incapacitatea de a sta în picioare
  • Dureri în piept, palpitații sau dificultăți de respirație
  • Cefalee severă (sau care se agravează rapid), asociată cu amețeli
  • Slăbiciune, amorțeală, dificultăți de vorbire, vedere dublă, confuzie, etc
  • Vărsături repetate sau deteriorare marcată a stării generale a copilului
  • Amețeli în urma unui traumatism craniocerebral recent
  • Pierderea auzului sau simptome severe ale urechii asociate cu vertij
  • Episoade care devin din ce în ce mai frecvente, prelungite sau severe.

evaluare medicala urgenta

Cum se tratează amețeala în funcție de cauză?

Tratamentul amețelii la copii depinde de cauza identificată. În multe situații, abordarea vizează corectarea factorului declanșator sau a afecțiunii de bază, în timp ce tratamentul medicamentos pentru ameliorarea simptomelor este rezervat cazurilor în care medicul îl consideră necesar.

Deshidratarea

 Rehidratare adecvată și corectarea dezechilibrelor electrolitice, atunci când acestea sunt prezente [26].

Intoleranță ortostatică sau episoade vasovagale

 Hidratare adecvată, mese regulate, schimbarea treptată a poziției corpului și evitarea statului prelungit în picioare sau a căldurii excesive. Creșterea aportului de sare se face numai dacă este recomandată de medic.

Amețeli asociate migrenei

 Identificarea factorilor declanșatori, modificarea stilului de viață și, atunci când este indicat, instituirea unui tratament alopat pe bază de prescripție [27].

Tulburări vestibulare

 Reabilitarea vestibulară iar dacă simptomele persistă, se recomandă intervenție de specialitate [28].

Anemie, hipoglicemie sau alte tulburări metabolice

 Protocolul terapeutic urmărește corectarea anomaliei de bază.

Cauze cardiovasculare

 Managementul depinde de afecțiunea specifică și poate include evaluare cardiologică, tratament medicamentos și monitorizare, în funcție de situația clinică [29,30].

Afecțiuni neurologice

 Tratamentul este individualizat și necesită consult neurologic pediatric, în special atunci când sunt suspectate convulsii, boli structurale sau sunt prezente anomalii neurologice persistente [31].

Medicamentele [32] care ameliorează amețelile nu trebuie administrate de rutină copiilor fără sfatul medicului. În unele cazuri, acestea pot masca simptomele, generând efecte secundare nedorite [33].

Care sunt recomandările pentru părinți?

În timpul unui episod de amețeală la copii, primul obiectiv este prevenirea căderilor și a traumatismelor. Părintele, îngrijitorul sau cadrul didactic poate [34]:

  • să ajute copilul să se așeze sau să se întindă într-un loc sigur până când simptomele se ameliorează;
  • să evite ca acesta să se ridice brusc sau să meargă nesupravegheat imediat după episod;
  • să îi ofere lichide, dacă este conștient, poate înghiți în siguranță și nu există o recomandare medicală de restricționare a aportului de lichide;
  • să observe și să noteze simptomele asociate și contextul în care a apărut episodul.

Este util ca părinții să țină un jurnal al episoadelor de amețeală, mai ales atunci când acestea se repeta și să noteze cât mai multe informații, precum: data, ora și durata fiecărui episod; descrierea simptomelor, contextul apariției. Aceste informații pot ajuta medicul să identifice tiparul episoadelor și să stabilească investigațiile necesare [35,36].

Cum pot fi reduse episoadele de amețeală recurente?

 Recomandările preventive [37] au rolul de a reduce frecvența episoadelor de amețeală la copil și includ:

  • Mese regulate și hidratare adecvată,
  • Somn odihnitor,
  • Ridicarea treptată de la șezut sau culcat la statul în picioare

Copiii care suferă de amețeli recurente trebuie evaluați de către medicul pediatru.

Concluzii

Amețeala la copii este un simptom clinic larg care poate avea origini în sistemul vestibular, sistemul nervos, sau sistemul cardiovascular putând fi determinată factori precum deshidratarea, postul, anemie, migrena sau intoleranța ortostatică.

O evaluare clinică structurată permite medicilor să distingă afecțiunile benigne și autolimitate de cele care necesită tratament de specialitate.

Diagnosticul precis depinde de integrarea istoricului medical al copilului cu un examen fizic alături de (când e cazul) investigații ORL, neurologice, cardiovasculare sau de laborator.

Referințe

  1. Muncie HL, Sirmans SM, James E. Dizziness: Approach to Evaluation and Management. Am Fam Physician. 2017;95(3):154-162. Available here.
  2. Kelly EA, Janky KL, Patterson JN. The Dizzy Child. Otolaryngol Clin North Am. 2021;54(5):973-987. doi:10.1016/j.otc.2021.06.002. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/34304898/
  3. Davis AJ, Pozun A. Evaluation of the Dizzy and Unbalanced Patient. [Updated 2023 Mar 8]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2026 Jan-. Available at: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK589645/
  4. Fancello V, Palma S, Monzani D, Pelucchi S, Genovese E, Ciorba A. Vertigo and Dizziness in Children: An Update. Children (Basel). 2021;8(11):1025. Published 2021 Nov 8. doi:10.3390/children8111025. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/34828738/
  5. Çirakli S, Öztürk E, Sariaydin B. Approach to vertigo in children: A single-center experience. Medicine (Baltimore). 2026;105(5):e47499. doi:10.1097/MD.0000000000047499. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12863801/
  6. Jahn K. Vertigo and dizziness in children. Handb Clin Neurol. 2016;137:353-363. doi:10.1016/B978-0-444-63437-5.00025-X. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/27638083/
  7. Brodsky J. Dizziness, vertigo, and balance disorders in children. Boston Children’s Hospital. Available at: https://answers.childrenshospital.org/dizziness-balance-disorders-children/
  8. Saccomano SJ. Dizziness, vertigo, and presyncope: what’s the difference?. Nurse Pract. 2012;37(12):46-52. doi:10.1097/01.NPR.0000422206.92550.5b. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/23165136/
  9. Zhang J, Zhu Q, Shen J, et al. Etiological classification and management of dizziness in children: A systematic review and meta-analysis. Front Neurol. 2023;14:1125488. Published 2023 Mar 2. doi:10.3389/fneur.2023.1125488. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10018681/
  10. Beretti T, Desnous B. Vertigo and dizziness in children: When to consider a neurological cause. Arch Pediatr. 2023;30(7):505-509. doi:10.1016/j.arcped.2023.07.001. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/37537083/
  11. Dunker K, Schnabel L, Grill E, Filippopulos FM, Huppert D. Recurrent Vertigo of Childhood: Clinical features and prognosis. Front Neurol. 2022;13:1022395. Published 2022 Sep 28. doi:10.3389/fneur.2022.1022395. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/36247755/
  12. Gao F, Gong SS. Zhonghua Nei Ke Za Zhi. 2024;63(7):680-685. doi:10.3760/cma.j.cn112138-20240318-00179. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/38951092/
  13. Newman-Toker DE, Dy FJ, Stanton VA, Zee DS, Calkins H, Robinson KA. How often is dizziness from primary cardiovascular disease true vertigo? A systematic review. J Gen Intern Med. 2008;23(12):2087-2094. doi:10.1007/s11606-008-0801-z. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC2596492/
  14. The Clinical Partner of UMass Chan Medical School. When Your Child Has Dizziness or Fainting. Available at: https://www.ummhealth.org/health-library/when-your-child-has-dizziness-or-fainting
  15. Rey-Berenguel M, Espinosa-Sanchez JM. A Practical Diagnostic Approach to Pediatric Episodic Vestibular Syndrome. Children (Basel). 2026;13(5):583. Published 2026 Apr 22. doi:10.3390/children13050583. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC13204675/
  16. Božanić Urbančič N, Vozel D, Urbančič J, Battelino S. Unraveling the Etiology of Pediatric Vertigo and Dizziness: A Tertiary Pediatric Center Experience. Medicina (Kaunas). 2021;57(5):475. Published 2021 May 11. doi:10.3390/medicina57050475. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8151727/
  17. Karatoprak E, Sözen G, Yılmaz K. How often do neurological disorders lead to dizziness in childhood?. Turk Arch Pediatr. 2021;56(3):249-253. Published 2021 Jan 6. doi:10.14744/TurkPediatriArs.2020.43410. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8152640/
  18. Leeds Teaching Hospitals NHS Trust. Faints, dizziness, palpitations and chest pain in children and young people. Available at: https://www.leedsth.nhs.uk/patients/resources/faints-dizziness-palpitations-and-chest-pain-in-children-and-young-people/
  19. Zhang J, Zhu Q, Shen J, et al. Etiological classification and management of dizziness in children: A systematic review and meta-analysis. Front Neurol. 2023;14:1125488. Published 2023 Mar 2. doi:10.3389/fneur.2023.1125488. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/36937528/
  20. Khater A, Mohamed WS, Hanna D, Abdelmalak YA, Gad N. Unveiling the Diagnosis of Pediatric Dizziness in a Tertiary Care Hospital: The Complementary Role of Vestibular and Neurological Evaluations. Int Arch Otorhinolaryngol. 2025;29(2):1-8. Published 2025 Apr 22. doi:10.1055/s-0044-1801318. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12020503/
  21. Raucci U, Vanacore N, Paolino MC, et al. Vertigo/dizziness in pediatric emergency department: Five years’ experience. Cephalalgia. 2016;36(6):593-598. doi:10.1177/0333102415606078. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/26378081/
  22. Doerfer KW, Harvey E, LaPrade S. Evaluation and diagnosis of pediatric patients with dizziness. Curr Opin Otolaryngol Head Neck Surg. 2024;32(5):339-345. doi:10.1097/MOO.0000000000000997. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/39146209/
  23. Dizziness in children. MyHealth Alberta. Available at: https://grandstrandphysicians.com/blog/entry/when-to-go-to-the-er-for-dizziness
  24. When should parents be concerned about fainting, dizziness, or lightheadedness in children and teens?. Stead Family Children’s Hospital. Available at: https://uihc.org/childrens/health-topics/when-kids-feel-dizzy-or-faint
  25. Children’s National Hospital Foundation. Pediatric Dizziness – What You Need to Know. Available at: https://www.childrensnational.org/get-care/health-library/dizziness
  26. Daley SF, Avva U. Pediatric Dehydration. [Updated 2024 Jun 8]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2026 Jan-. Available at: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK436022/
  27. van de Berg R, Widdershoven J, Bisdorff A, et al. Vestibular Migraine of Childhood and Recurrent Vertigo of Childhood: Diagnostic criteria Consensus document of the Committee for the Classification of Vestibular Disorders of the Bárány Society and the International Headache Society. J Vestib Res. 2021;31(1):1-9. doi:10.3233/VES-200003. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/33386837/
  28. Schell A, Rotter N, Zaubitzer L. Vestibularisdiagnostik im Kindesalter [Vestibular Assessment in Children]. Laryngorhinootologie. 2025;104(8):518-530. doi:10.1055/a-2330-8299. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/40759126/
  29. Wang A, Zhou G, Lipson S, Kawai K, Corcoran M, Brodsky JR. Multifactorial Characteristics of Pediatric Dizziness and Imbalance. Laryngoscope. 2021;131(4):E1308-E1314. doi:10.1002/lary.29024. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32809223/
  30. Johnsrude CL. Palpitations, Dizziness, and Syncope in Teenage Girls: Practical Approach of a Pediatric Cardiologist. Pediatr Ann. 2022;51(11):e440-e447. doi:10.3928/19382359-20220913-07. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/36343182/
  31. National Institutes of Health. Dizziness and Balance Problems in Kids. https://newsinhealth.nih.gov/2016/03/dizziness-balance-problems-kids
  32. Viola P, Marcianò G, Casarella A, et al. The Pharmacological Treatment of Pediatric Vertigo. Children (Basel). 2022;9(5):584. doi:10.3390/children9050584. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9139449/
  33. Chimirri S, Aiello R, Mazzitello C, et al. Vertigo/dizziness as a Drugs’ adverse reaction. J Pharmacol Pharmacother. 2013;4(Suppl 1):S104-S109. doi:10.4103/0976-500X.120969. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3853661/
  34. Al Haddad HA, Alawainati M, Hasan HF, Husain HA, Mubarak S, Sanad AH. Knowledge about first aid of childhood emergency conditions among caregivers attending primary care centers in Bahrain – A cross-sectional study. J Family Med Prim Care. 2025;14(6):2402-2406. doi:10.4103/jfmpc.jfmpc_1682_24. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12296317/
  35. 5 Early Signs of Anxiety in Young Children and What Parents Can Do. Cedar & Sage Therapy. Available at: https://cedarsagetherapy.com/5-early-signs-of-anxiety-in-young-children-and-what-parents-can-do/
  36. How to Explain and Combat Dizziness in Children?.DYNSEO. Available at: https://www.dynseo.com/en/how-to-explain-and-combat-childrens-dizziness/
  37. Dunker K, Schnabel L, Grill E, Filippopulos FM, Huppert D. Recurrent Vertigo of Childhood: Clinical features and prognosis. Front Neurol. 2022;13:1022395. Published 2022 Sep 28. doi:10.3389/fneur.2022.1022395. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9554238/
ShareTweet

Articole Recomandate

lesinul la copii si adolescenti
Neurologie

Leșinul la copii și adolescenți

02/11/2026
7

Leșinul la copii și adolescenți Leșinul (sincopa) este o pierdere bruscă și scurtă a conștienței...

durerile de cap la copii
Neurologie

Durerile de cap la copii și adolescenți

26/10/2026
44

Durerile de cap la copii și adolescenți Durerile de cap (cefalee) sunt frecvente în rândul...

Sindromul Tourette
Neurologie

Sindromul Tourette

20/10/2026
33

Ce este sindromul Tourette? Sindromul Tourette este una dintre cele mai cunoscute, dar și cele...

ticurile nervoase la copii

Ticurile nervoase la copii

12/10/2026
65
Copilul cu epilepsie

Copilul cu epilepsie: școală, sport, somn și siguranță

28/09/2026
62
EEG la copii

EEG la copii

21/09/2026
90

Contact

Institutul RoNeuro | Centrul de Cercetare și Diagnostic al Bolilor Neurologice

  • Str. Mircea Eliade Nr. 37, Cluj Napoca, România
  • E-mail
  • 0374 46 22 22
  • Programare on-line
  • Contul meu
Facebook Linkedin
  • Politica de confidențialitate
  • Politica cookies
  • Politica GDPR
  • Termeni și condiții
  • Regulament voluntari
No Result
View All Result
  • Acasă
  • Specialități
  • Echipa
  • Tarife
  • Programări
  • Galerie foto
  • Blog
  • Contact

Administrează consimțămintele pentru cookie-uri
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice. Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
  • Administrează opțiunile
  • Administrează serviciile
  • Administrează vânzătorii {vendor_count}
  • Citește mai multe despre aceste scopuri
Vezi preferințele
  • {title}
  • {title}
  • {title}
No Result
View All Result
  • Acasă
  • Specialități
  • Echipa
  • Tarife
  • Programări
  • Galerie foto
  • Blog
  • Contact

Phone Icon