Ticurile nervoase la copii

Ticurile nervoase la copii

Ticurile nervoase la copii sunt mișcări sau sunete involuntare care apar repetitiv și, de obicei, pentru perioade scurte de timp [3]. Ticurile sunt frecvente în timpul copilăriei și apar, de obicei, între vârstele de 5 și 10 ani perioadă în care sistemul nervos este încă în dezvoltare, băieții fiind afectați mai frecvent decât fetele [4].

Deși cauza ticurilor nu este suficient de bine înțeleasă, există o serie de factori [5] care contribuie la apariția sau intensitatea ticurilor nervoase, precum:

• Antecedente familiale cu tulburări de ticuri și factori genetici,
• Imaturitatea rețelelor cerebrale implicate în controlul motor,
• Suprastimulare emoțională, anxietate, stres,
• Oboseală, boală, sau somn insuficient,
• Afecțiuni ale neurodezvoltării [6].

Majoritatea ticurilor care apar în copilărie sunt temporare, se ameliorează în primul an de la apariție, și nu indică o boală neurologică gravă. Totuși, atunci când persistă o perioadă semnificativă, devin mai complexe sau afectează activitățile zilnice ale copilului, este recomandată o evaluare neurologică pentru excluderea unor afecțiuni precum sindromul Tourette [1,2].

Vizionarea de conținut online suprastimulant, seara târziu (jocuri, imagini cu schimbări rapide, expunerea la notificări, etc) poate de asemenea crește frecvența ticurilor [7-11].

Mituri și realități despre ticurile la copii

Miturile legate de ticuri pot genera anxietate în rândul părinților contribuind la stigmatizarea copiilor afectați. Lipsa de informare creează interpretări eronate precum gesturi intenționate, semne ale unei educații deficitare sau manifestări ale unor probleme psihice severe [12].

În realitate, ticurile sunt manifestări neurologice involuntare, tranzitorii și au un prognostic favorabil.

Mitul 1: „Copilul face ticurile intenționat.”

În realitate, ticurile nu sunt voluntare. Deși unii copii reușesc să le amâne pentru perioade scurte, acest lucru necesită un efort considerabil și este urmat de reapariția ticurilor cu o intensitate mai mare. Prin urmare, solicitarea de a „se opri” poate crește disconfortul și frecvența ticurilor [13].

Mitul 2: „Ticurile apar din cauza unei educații greșite.”

În realitate, părinții nu sunt responsabili pentru dezvoltarea acestora, chiar dacă ele pot avea o componentă neurologică și genetică. Prin urmare, învinovățirea părinților este nejustificată și contraproductivă.

Mitul 3: „Toți copiii cu ticuri au sindrom Tourette.”

În realitate, Sindromul Tourette reprezintă doar una dintre formele tulburărilor de ticuri și este mult mai rar decât ticurile tranzitorii. [14].

Mitul 4: „Ticurile nu ar trebui ignorate.”

În realitate, focalizarea excesivă asupra ticurilor accentuează anxietatea și făcând ticurile mai frecvente [15].

Mitul 5: „Ticurile vor rămâne toată viața.”

În realitate, ticurile fluctează în intensitate, dar se atenuează mult odată cu maturizarea sistemului nervos [16].

Mitul 6: „Copiii cu ticuri au întotdeauna probleme intelectuale sau psihice.”

În realitate, ticurile nu afectează inteligența copilului și nu indică existența unei tulburări psihice. Majoritatea copiilor au o dezvoltare cognitivă normală,având rezultate școlare bune [17].

Resurse și suport pentru pacienți

Dacă ați observat la copilul dumneavoastră oricare din simptomele menționate în articol și bănuiți că este vorba de ticuri nervoase, o evaluare poate fi utilă pentru a înțelege cauzele și a primi recomandări personalizate. Programați-vă acum la o consultație contactând recepția Institutului RoNeuro la numărul de telefon 0374 46 2222, luni și marți între orele 08:00 – 19:00, iar de miercuri până vineri între orele 08:00 – 18:00.

La momentul programării, puteți opta și pentru consultație neurologică gratuită, decontată prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Programări online neurologie

Locuiți într-o zonă izolată sau nu vă puteți deplasa la clinică? Institutul RoNeuro oferă și opțiunea de telemedicină.

Cum recunoaștem un tic nervos?

Ticurile nevoase sunt rapide, de scurtă durată, involuntare și repetitive, apărând de mai multe ori pe parcursul zilei și pot fi motorii sau vocale. Acestea pot fi la rândul lor simple sau complexe (cele motorii implicând mai multe grupe musculare) [18].

Tabelul următor descrie câteva exemple de ticuri [19] motorii și vocale [20]:

Unii copii pot amâna pentru scurt timp apariția unui tic, însă acest lucru produce o senzație de tensiune sau discomfort fizic și psihic (asemănătoare intenției de a suprima un strănut sau o mâncărime) care dispare după manifestarea lui [7].

Ticurile se estompează în timpul activităților focalizate și pe durata somnului. Copiii resimt un impuls neplăcut înainte de a efectua ticul, iar suprimarea temporară este inconfortabilă [21].

Ticurile se pot modifica în timp. De exemplu, clipitul poate dispărea după câteva săptămâni, fiind înlocuit de mișcări ale umerilor. Acest model de schimbare este tipic pentru tulburările de ticuri din copilărie [22].

Când sunt ticurile trecătoare și când ar trebui să ne facem griji?

Majoritatea ticurilor apărute în copilărie se reduc în intensitate în primele săptămâni sau luni și dispar, de obicei, în decurs de un an. Unele ticuri pot persista mai mult timp, dar fără să afecteze semnificativ funcționarea copilului.

În această perioadă, severitatea lor fluctuează, intervalele asimptomatice alternând cu recurențe scurte [23].

Influența și caracteristicile ticurilor tranzitorii la copii [24] este reprezentată în următorul tabel:

Când trebuie să apelăm la medic în cazul ticurilor la copii?

Cu toate acestea, părinții trebuie să apeleze la sfatul medical [20] de specialitate dacă:

• Ticurile persistă mai mult de un an,
• Ticurile motorii și vocale apar împreună,
• Simptomele devin din ce în ce mai severe,
• Ticurile provoacă durere sau auto-vătămare,
• Copilul se confruntă cu agresiuni sau retragere socială,
• Performanța școlară scade semnificativ,
• Copilul dezvoltă comportamente obsesive (anxietate, dificultăți de atenție, etc),
• Mișcările sunt neobișnuite și prelungite,
• Ticurile devin asociate cu slăbiciune, pierderea conștienței sau regresie în dezvoltare.

Dacă ticurile sunt ușoare, nu afectează viața copilului și au apărut recent, de obicei se recomandă monitorizarea lor fără a atrage atenția constant asupra copilului. Evaluarea medicală este recomandată atunci când apar semnele de alarmă menționate.

Ticurile motorii și vocale persistente care durează mai mult de un an pot indica sindromul Tourette (o tulburare de neurodezvoltare) [25]. Totuși, existența unor ticuri persistente nu înseamnă automat sindrom Tourette; diagnosticul este stabilit pe baza tipului ticurilor, evoluției lor și evaluării clinice. De asemenea, nu fiecare mișcare repetitivă a copilului reprezintă un tic [26].

Cum sunt diagnosticate ticurile nervoase la copii?

Pentru a recunoaște un tic nervos la copii, el nu trebuie confundat cu mișcări specifice unor obiceiuri voluntare, comportamente compulsive sau tulburări de mișcare. În acest context, diagnosticarea ticurilor nervoase la copii se bazează pe istoricul medical și examen fizic [27], ce include:

• Vârsta copilului la debutul ticurilor,
• Tipul și frecvența ticurilor,
• Durata ticurilor,
• Istoricul familial,
• Factorii declanșatori emoționali,
• Influența asupra performanței școlare,
• Influența asupra dezvoltării neurologice a copilului.

Diagnosticarea ticurilor trebuie să excludă prezența altor afecțiuni care pot imita ticuri precum convulsiile, distonia, comportamentele compulsive sau anumite tulburări metabolice și neurologice [28].

Majoritatea copiilor nu necesită imagistică cerebrală, analize de sânge sau electroencefalografie. Aceste investigații sunt rezervate situațiilor în care simptomele sunt atipice sau se suspectează o altă afecțiune neurologică.

Cum sunt gestionate ticurile nervoase la copii?

Tratamentul ticurilor nervoase la copii depinde de severitatea simptomelor. Astfel, managementul ticurilor ușoare [29] se referă la:

• Informarea copilului și familiei despre natura ticurilor,
• Reducerea atenției acordate simptomului și evitarea presiunii de a opri ticul [30],
• Reducerea stresului și a oboselii,
• Aplicarea unor tehnici simple de relaxare și respirație profundă,
• Încurajarea copilului de a se implica în hobby-uri sau sporturi relaxante și plăcute,
• Monitorizarea ticurilor în timp.

Tratamentul ticurilor [31] moderate sau severe necesită abordarea unor terapii comportamentale complexe precum:

• Antrenamentul de inversare a obiceiurilor (Habit-reversal training) [32] ajută copiii să recunoască impulsul care precede un tic și să îl înlocuiască cu o mișcare voluntară alternativă);
• Intervenția Comportamentală Cuprinzătoare pentru Ticuri [33] combină mai multe tehnici comportamentale demonstrând o bună eficacitate;

Medicația poate fi luată în considerare atunci când ticurile produc disconfort semnificativ, afectând funcționarea zilnică a copilului, iar terapiile comportamentale sunt insuficiente [34].

Atenționare: Medicamentele sunt prescrise numai după o evaluare atentă de către specialist, deoarece pot produce efecte secundare [35] și nu sunt necesare pentru majoritatea copiilor.

La fel de importantă este identificarea și tratarea afecțiunilor asociate [36]. Anxietatea, ADHD, TOC [37], tulburările de somn și stresul emoțional pot contribui substanțial la severitatea ticurilor [38]. Abordarea acestor probleme favorizează o scădere a frecvenței apariției ticurilor.

Ce pot face părinții pentru a-și ajuta copilul?

Unii copii sunt influențați nu doar de ticuri, ci și de modul în care familia și cei din jur reacționează la acestea. Strategiile cele mai importante recomandate părinților [39-41] sunt:

• Menținerea calmului și evitarea expresiilor de panică sau a conflictelor emoționale,
• Abținerea de a cere copilului să oprească ticul,
• Evitarea pedepselor, criticilor, sau a presiunii academice excesive
• Menținerea unor rutine zilnice previzibile,
• Crearea condițiilor necesare pentru un somn de calitate,
• Încurajarea activității fizice,
• Lăudarea punctelor forte care nu au legătură cu ticul,
• Informarea profesorilor atunci când simptomele interferează cu pregătirea școlară.

Copiii ar trebui să înțeleagă că a avea un tic nu înseamnă că ceva este „în neregulă” cu ei. Explicațiile simple, adecvate vârstei, ajută la reducerea frustrării și stării de vinovăție [42]. Copiii se simt mai bine atunci când știu că sunt acceptați indiferent de simptomele lor și când adulții reacționează cu răbdare și compasiune.

Modalități de integrare școlară și combatere a stigmatizării copiilor cu ticuri nervoase

Deoarece ticurile sunt vizibile sau audibile, ele atrag atenția creând neplăceri, excludere sau hărțuire, afectând semnificativ stima de sine a unui copil, performanța academică și dorința de a participa la activitățile școlare [43-46].

Fundamentele [47,48] unei incluziuni școlare eficiente includ promovarea înțelegerii și empatiei între colegi, recunoașterea faptului că ticurile sunt simptome neurologice involuntare, prevenirea bullying-ului și încurajarea participării egale a copiilor cu ticuri la toate activitățile școlare.

Strategiile utile [49] la clasă includ:

• Permiterea unor pauze scurte de mișcare sau relaxare,
• Răspunderea cu calm la ticuri fără a atrage atenția supra lor,
• Acordarea timpului suplimentar la teste dacă ticurile interferează cu concentrarea,
• Așezarea copilului într-un loc care minimizează observarea ticurilor de către colegi,
• Încurajarea punctelor forte și a realizărilor academice ale copilului.

O colaborare regulată și eficientă [50,51] dintre părinți și profesori include:

• Comunicarea deschisă ce include informarea profesorilor despre diagnosticul copilului, simptomele tipice și situațiile care pot mări frecvența ticurilor și informarea părinților despre comportamentul la clasă al copilului,
• Dezvoltarea de strategii comune pentru gestionarea situațiilor stresante,
• Monitorizarea bunăstării emoționale și a progresului academic,
• Trimiterea copilului la consilieri școlari sau psihologi, dacă apar dificultăți,
• Respectarea intimității copilului.

Educarea colegilor de clasă reduce tensiunea relațională și neînțelegerea. Discuțiile adecvate vârstei despre diferențele neurologice, diversitate și empatie [52] contribuie la normalizarea prezenței ticurilor la un copil, ajutând colegii de clasă să devină mai toleranți și îngăduitori.

Stigmatizarea are consecințe care se extind dincolo de sala de clasă. Copiii criticați sau excluși pot dezvolta anxietate, depresie, retragere socială sau scăderea stimei de sine. Aceste dificultăți pot deveni mai invalidante decât ticurile în sine [53].

Atunci când educatorii, părinții, profesioniștii din domeniul sănătății și colegii de clasă colaborează [54-56], copiii cu ticuri nervoase încep să își dezvolte încredere, relații pozitive cu colegii îmbunătățindu-și rezultatele la învățătură.

Prin înlocuirea concepțiilor greșite cu informații corecte, empatie [57,58] și activități educaționale adecvate, școlile pot deveni medii în care fiecare copil se simte acceptat, susținut și împuternicit să reușească, indiferent de diferențele neurologice.

Concluzii

Ticurile nervoase sunt o componentă a dezvoltării copilăriei și în majoritatea cazurilor, reprezintă o afecțiune temporară și benignă. Ele apar din interacțiunea factorilor genetici, neurologici și de mediu, și nu se datorează unui comportament intenționat sau o educație parentală deficitară.

Majoritatea ticurilor din copilărie dispar în decurs de un an. Stresul, oboseala și excitația emoțională măresc frecvența ticurilor. Cu toate acestea ticurile persistente, severe sau care afectează funcționalitatea copilului, necesită evaluare medicală.

Recunoașterea timpurie, evaluarea de specialitate și implicarea familială sunt esențiale în gestionarea ticurilor nervoase ale copilului. Demontarea miturilor despre ticurile nervoase contribuie la reducerea stigmatizării și la crearea unui mediu mai sigur pentru copii.

Prin urmare, menținerea unei comunicări deschise cu profesioniștii din domeniul sănătății, contribuie la gestionarea corespunzătoare a ticurilor nervoase.

Referințe

1. Black KJ, Kim S, Yang NY, Greene DJ. Course of tic disorders over the lifespan. Curr Dev Disord Rep. 2021;8(2):121-132. doi:10.1007/s40474-021-00231-3. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8223879/
2. Jones KS, Saylam E, Ramphul K. Tourette Syndrome and Other Tic Disorders. [Updated 2023 May 8]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2026 Jan-. Available at: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK499958/
3. Ueda K, Black KJ. A Comprehensive Review of Tic Disorders in Children. J Clin Med. 2021;10(11):2479. Published 2021 Jun 3. doi:10.3390/jcm10112479. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8199885/
4. Cleveland Clinic, 2026. Tics and Tic Disorders. Available at: https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/tics-and-tic-disorder s
5. EROL I, Tic Disorders in Children. Available at: https://ilknurerol.com/en/treatments/tic-disorders-in-children/
6. Iverson AM, Black KJ. Why Tic Severity Changes from Then to Now and from Here to There. J Clin Med. 2022;11(19):5930. doi:10.3390/jcm11195930. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9570874/
7. Li N, Yan J, Xu C, Li Y, Cui Y. Prevalence and influencing factors of sleep problems in tic disorders: a meta-analysis. World J Biol Psychiatry. 2024;25(2):130-140. doi:10.1080/15622975.2023.2287729. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/38009383/
8. Leisman G, Sheldon D. Tics and Emotions. Brain Sci. 2022;12(2):242. Published 2022 Feb 10. doi:10.3390/brainsci12020242. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8870550/
9. Zhang Y, Xiao N, Zhang X, Zhang Z, Zhang J. Identifying Factors Associated with the Recurrence of Tic Disorders. Brain Sci. 2022;12(6):697. Published 2022 May 27. doi:10.3390/brainsci12060697. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9221031/
10. Mohamed ZA, Dong H, Xue Y, Bai M, Ouyang Y, Jia F. Prolonged screen time is associated with increased severity of tic symptoms in children with tic disorders. Ital J Pediatr. 2025;51(1):16. Published 2025 Jan 26. doi:10.1186/s13052-025-01851-w. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/39865274/
11. Knight T, Steeves T, Day L, Lowerison M, Jette N, Pringsheim T. Prevalence of tic disorders: a systematic review and meta-analysis. Pediatr Neurol. 2012;47(2):77-90. doi:10.1016/j.pediatrneurol.2012.05.002. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22759682/
12. Hermetet, K. Dispelling Myths About Tourette Syndrome. Tourette Association of America. https://tourette.org/debunking-myths-misconceptions/
13. Wheeler, K. 7 myths about Tourette’s syndrome, debunked – MYTH: Tics are intentional. https://happiful.com/7-myths-about-tourettes-syndrome-debunked
14. Hermetet, K. Myth #2: Everyone with tics has Tourette Syndrome. Tourette Association of America. https://tourette.org/debunking-myths-misconceptions/
15. Perth Childrens Hospital. Tics, Pre-referral management. https://pch.health.wa.gov.au/For-health-professionals/Referrals-to-PCH/Prereferral-guidelines/Tics
16. Mose, M. Myth #1 Children will eventually outgrow their tics. https://www.melissamosemft.com/5-myths-about-tics/
17. Disability Belongs, 2026. Combatting Misinformation: Understanding the Facts About Tourette Syndrome. https://www.disabilitybelongs.org/2026/03/combatting-misinformation-tourette-syndrome/
18. National Health Service, Types of tics. https://www.nhs.uk/conditions/tics/
19. Rockeman, O. Nervous Tics: Symptoms, and Examples, and Treatment. NOCD, 2026. Available at: https://www.treatmyocd.com/what-is-ocd/info/related-symptoms-conditions/are-nervous-tics-a-mental-health-problem
20. Dayton Children’s Hospital, 2026. When to be concerned about tics. Available at: https://childrensdayton.org/resources/when-to-be-concerned/tics-in-kids/
21. Cohen SC, Leckman JF, Bloch MH. Clinical assessment of Tourette syndrome and tic disorders. Neurosci Biobehav Rev. 2013;37(6):997-1007. doi:10.1016/j.neubiorev.2012.11.013. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3674220/
22. Liu ZS, Cui YH, Sun D, et al. Current Status, Diagnosis, and Treatment Recommendation for Tic Disorders in China. Front Psychiatry. 2020;11:774. Published 2020 Aug 13. doi:10.3389/fpsyt.2020.00774. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7438753/
23. Dooley JM. Tic disorders in childhood. Semin Pediatr Neurol. 2006;13(4):231-42. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/17178353/
24. Scahill L, Specht M, Page C. The Prevalence of Tic Disorders and Clinical Characteristics in Children. J Obsessive Compuls Relat Disord. 2014;3(4):394-400. doi:10.1016/j.jocrd.2014.06.002. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/25436183/
25. Ludolph AG, Roessner V, Münchau A, Müller-Vahl K. Tourette syndrome and other tic disorders in childhood, adolescence and adulthood. Dtsch Arztebl Int. 2012;109(48):821-288. doi:10.3238/arztebl.2012.0821. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3523260/
26. Bloch MH, Leckman JF. Tic disorders. In: Martin A, Volkmar FR, Lewis M, editors. Lewis’s Child and Adolescent Psychiatry: A Comprehensive Textbook. 4th ed. Philadelphia (PA,US): Lippincott Williams & Wilkins; 2007. p. 569-82. Available at: https://books.google.ro/books?id=s9Jdn43iac8C&redir_esc=y
27. Mills S, Hedderly T. A guide to childhood motor stereotypies, tic disorders and the tourette spectrum for the primary care practitioner. Ulster Med J. 2014;83(1):22-30. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3992090/
28. Desai I, Kumar N, Goyal V. An Update on the Diagnosis and Management of Tic Disorders. Ann Indian Acad Neurol. 2023;26(6):858-870. doi:10.4103/aian.aian_724_23. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10789408/
29. Shprecher D, Kurlan R. The management of tics. Mov Disord. 2009;24(1):15-24. doi:10.1002/mds.22378. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC2701289/
30. Great Ormond Street Hospital for Children – NHS Foundation Trust, 2026. Managing tics in the classroom – Strategies to help in the classroom. Available at: https://www.gosh.nhs.uk/wards-and-departments/departments/clinical-specialties/psychological-and-mental-health-services-pamhs/the-tic-service/managing-tics-in-the-classroom/
31. Woods DW, Piacentini JC, Scahill L, et al. Behavior therapy for tics in children: acute and long-term effects on psychiatric and psychosocial functioning. J Child Neurol. 2011;26(7):858-865. doi:10.1177/0883073810397046. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4007273/
32. Rahman SM, Jafferany M, Barkauskaite R. Habit-reversal training: a psychotherapeutic approach in treating body-focused repetitive behaviour disorders. Clin Exp Dermatol. 2023;48(12):1310-1316. doi:10.1093/ced/llad247. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/37470438/
33. Eapen V, Črnčec R, Pick AX, et al. Comprehensive behavioural intervention for tics: a neurophysiological intervention. J Integr Neurosci. 2022;21(3):89. doi:10.31083/j.jin2103089. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/35633170/
34. Quezada J, Coffman KA. Current Approaches and New Developments in the Pharmacological Management of Tourette Syndrome. CNS Drugs. 2018;32(1):33-45. doi:10.1007/s40263-017-0486-0. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5843687/
35. Burd L, Kerbeshian J, Fisher W, Gascon G. Anticonvulsant medications: an iatrogenic cause of tic disorders. Can J Psychiatry. 1986;31(5):419-423. doi:10.1177/070674378603100507. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/3731009/
36. Stiede JT, Alexander JR, Wellen B, et al. Differentiating tic-related from non-tic-related impairment in children with persistent tic disorders. Compr Psychiatry. 2018;87:38-45. doi:10.1016/j.comppsych.2018.07.017. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30195099/
37. Sapozhnikov Y, Vermilion J. Co-Occurring Anxiety in Youth with Tic Disorders: A Review. J Child Adolesc Psychopharmacol. 2023;33(10):402-408. doi:10.1089/cap.2022.0091. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/37870770/
38. Müller-Vahl KR, Edwards MJ. Mind the Difference Between Primary Tics and Functional Tic-like Behaviors. Mov Disord. 2021;36(12):2716-2718. doi:10.1002/mds.28853. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9299617/
39. Espil FM, Capriotti MR, Conelea CA, Woods DW. The role of parental perceptions of tic frequency and intensity in predicting tic-related functional impairment in youth with chronic tic disorders. Child Psychiatry Hum Dev. 2014;45(6):657-665. doi:10.1007/s10578-013-0434-2. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/24395287/
40. Snow ALB, Taylor I, Low B, Isaacs DA, Claassen DO, Watson KH. Parent Emotion Socialization Behaviors and Adolescent Psychological Symptoms in Families Impacted by Tourette Syndrome. Res Child Adolesc Psychopathol. 2026;54(1):21. doi:10.1007/s10802-025-01393-z. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12868059/
41. Ghanizadeh A, Mohammadi MR, Dehbozorgi GR. Children and Their Parent’s Perceptions of Symptom Severity and Treatment Preference for Tourette Syndrome. Iran J Psychiatry. 2010;5(3):93-96.. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3430506/
42. Black KJ, Black ER, Greene DJ, Schlaggar BL. Provisional Tic Disorder: What to tell parents when their child first starts ticcing. F1000Res. 2016;5:696. Published 2016 Apr 18. doi:10.12688/f1000research.8428.1. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4850871/
43. Owen T, Silva J, Grose C, et al. Case report: Advice for schools on managing functional tic-like behaviours. Front Psychiatry. 2022;13:1001459. doi:10.3389/fpsyt.2022.1001459. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9760715/
44. Ueda K, Black KJ. A Comprehensive Review of Tic Disorders in Children. J Clin Med. 2021;10(11):2479. Published 2021 Jun 3. doi:10.3390/jcm10112479. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8199885/
45. Kurlan R, McDermott MP, Deeley C, et al. Prevalence of tics in schoolchildren and association with placement in special education. Neurology. 2001;57(8):1383-1388. doi:10.1212/wnl.57.8.1383. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/11673576/
46. Zinner SH. A teaching tool for tic disorders: using „disinhibition” to unify the spectrum. Front Psychiatry. 2025;16:1577983. doi:10.3389/fpsyt.2025.1577983. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12183163/
47. Palade T, Pascal E. Reducing Bullying through Empathy Training: The Effect of Teacher’s Passive Presence. Behav Sci (Basel). 2023;13(3):216. Published 2023 Mar 2. doi:10.3390/bs13030216. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10044840/
48. Queen’s Online School, 2026. What Is Inclusion Education and How It Empowers Every Learner by Putting Children’s Needs First. Available at: https://queensonlineschool.com/what-is-inclusion-education/
49. Great Ormond Street Hospital for Children NHS. Managing tics in the classroom. Available at: https://www.gosh.nhs.uk/wards-and-departments/departments/clinical-specialties/psychological-and-mental-health-services-pamhs/the-tic-service/managing-tics-in-the-classroom/
50. Evans GA, Wittkowski A, Butler H, Hedderly T, Bunton P. Parenting Interventions for Children with Tic Disorders: Professionals’ Perspectives. J Child Fam Stud. 2016;25:1594-1604. doi:10.1007/s10826-015-0317-1. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4824798/
51. Tourette Association of America. Handling Classroom Behavior – Classroom Strategies. Available at: https://tourette.org/about-tourette/overview/living-tourette-syndrome/handling-classroom-behavior/
52. Stanford University. Teacher empathy reduces student suspensions, Stanford research shows. Available at: https://news.stanford.edu/stories/2016/04/teacher-empathy-reduces-student-suspensions-stanford-research-shows
53. Martindale JM, Chapman L, Carson AJ, et al. Beyond the Tics: Experiences of Stigma and Psychosocial Impact in Tourette Syndrome. Child Psychiatry Hum Dev. Published online January 24, 2026. doi:10.1007/s10578-026-01965-0. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/41579326/
54. Snider LA, Seligman LD, Ketchen BR, et al. Tics and problem behaviors in schoolchildren: prevalence, characterization, and associations. Pediatrics. 2002;110(2 Pt 1):331-336. doi:10.1542/peds.110.2.331. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/12165586/
55. Martindale JM, Ringheanu VM, Pring KA, et al. Study protocol for measuring stigmatization in persistent tic disorders: development and validation of the Tourette discrimination-stigmatization scale. Front Psychol. 2024;15:1381063. doi:10.3389/fpsyg.2024.1381063. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/38746922/
56. Zimmerman-Brenner S, Pilowsky-Peleg T, Rachamim L, et al. Group behavioral interventions for tics and comorbid symptoms in children with chronic tic disorders. Eur Child Adolesc Psychiatry. 2022;31(4):637-648. doi:10.1007/s00787-020-01702-5. Available at: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/33415472/
57. Sultan MA, Khan NN. Rethinking empathy development in childhood and adolescence: a call for global, culturally adaptive strategies. Front Psychol. 2025;16:1575249. Published 2025 Aug 26. doi:10.3389/fpsyg.2025.1575249. Available at: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12421075/
58. Chandarana, M. Tic Awareness in Schools: How Education Builds Inclusion. Available at: https://parkinsongujarat.com/tic-awareness-in-schools-education-builds-inclusion/