Terapia cu toxină botulinică este utilizată de peste 30 ani pentru a trata diverse patologii neurologice care asociază tulburări de motricitate și tonus muscular, cum ar fi:
- Distonii focale şi segmentale ca distonia cervicală (torticolis spasmodic) sau “ crampa scriitorului”, distonia oro-mandibulară etc,
- Blefarospasmul sau hemispasmul facial, tremorul capului, sindromul Meige
- Spasticitatea rezultată în urma AVC sau a traumatismelor cerebrale sau vertebromedulare sau în urma puseelor de scleroză multiplă
- Hipersalivatie
- Anumite tipuri de cefalee, Migrena

Toxina botulinică este o neurotoxină puternică produsă de bacteria Clostridium botulinum. Când produsul este purificat și administrat exact acolo unde este necesar, devine un agent terapeutic puternic. Există șapte tipuri cunoscute de toxină C. botulinum, dar numai tipurile A și B sunt utilizate ca tratamente medicale.

Scopul terapiei este de a reduce contractura musculară și durerea asociată, de a reduce redorile articulare concomitente și de a restabili o funcție cât mai apropiată de normal. O doză foarte mică de toxină botulină este injectată, sub ghidaj electromiografic, în mușchii ţintă pentru a bloca reversibil acetilcolina din terminaţiile nervoase, producând relaxare musculară (miorelaxare). Efectul toxinei botulinice apare în general după 7 zile de la administrare şi durează pâna la 4-6 luni, iar tratamentul se repetă de obicei la fiecare 3 până la 4 luni.

Gestionarea precoce a spasticității post AVC poate îmbunătăți recuperarea deficitului motor. Toxina botulinică de tip A este un tratament recomandat pentru spasticitatea post-accident vascular cerebral în stadiile subacute sau cronice, aceasta având o eficienţă dovedită şi creste calitatea vieţii pacienţilor având un efect pozitv asupra autonomiei. Eficiența terapiei cu toxină botulinică crește când este asociată cu masaj, terapie fizică sau ocupațională.

Injectarea toxinei botulinice este o manoperă în general bine tolerată de către pacienţi însă poate avea şi reacţii adverse ca orice terapie, acestea fiind însă rare şi majoritatea autolimitate în timp.

Electroencefalografia (EEG) reprezintă o metodă neinvazivă și nedureroasă de explorare a activității electrice din diferite zone ale creierului, rezultând din înregistrarea grafică a variației de potențial dintre doi electrozi plasați pe scalp. Prin amplasarea mai multor electrozi, se realizează înregistrarea pe mai multe canale, în mai multe regiuni. La Institutul RoNEURO există posibilitatea înregistrării EEG standard (cu 21 de canale), cât și a EEG cu 64 de canale.

EEG este un instrument esențial în diagnosticul și evaluarea cazurilor de epilepsie, oferind informații despre tipul şi locația activității epileptiforme în crize, dar și în perioadele intercritice.

Alte patologii în care explorarea EEG completează diagnosticul sunt: accidentul vascular cerebral, tumorile, encefalita, bolile degenerative (Alzheimer, Parkinson), tulburările mentale (schizofrenie, autism).

Totodată pot fi urmărite aspecte ale activității electrice cerebrale în funcţie de vârstă, starea de vigilenţă (veghe, somn cu unde lente, somn paradoxal), starea generală (stres, hipoglicemie, medicaţia administrată).

Electroneuromiografia este o metodă de diagnostic care permite evaluarea funcției nervilor și muschilor, avand un rol cheie în evaluarea pacienților cu boli neuromusculare. Acest examen include studii de conducere nervoasă și electromiografia. Aceste examinări sunt complementare și se efectuează de obicei împreună. În anumite situații speciale medicul poate opta doar pentru una dintre ele. Ambele examinări sunt relativ neplacute, dar bine tolerate de către majoritatea pacienților și fără riscuri semnificative pentru starea de sănătate.

Studiul conducerii nervoase se realizează prin stimularea nervilor în diferite puncte pe traseul lor printr-o descărcare electrică de intensitate mică. Astfel se produce activarea artificială a nervului, ceea ce permite evaluarea funcției acestuia. Potențialul de acțiune va fi înregistrat cu electrozi mici aplicați pe piele in alta zona a membrului la care se face inregistrarea.

Electromiografia (EMG) se efectuează prin introducerea unui ac foarte subțire în anumiți mușchi. Acul conține un electrod microscopic care înregistrează activitatea electrică normală și anormală a fibrelor musculare. Acul este introdus în mușchiul relaxat pentru a evalua activitatea în repaus, apoi medicul solicită contracția mușchiului studiat pentru a evalua mușchiul în activitate. Acul are rol de înregistrare a activității mușchiului și permite evaluarea atât a funcției nervului cât și a funcției musculare. Prin intermediul acului nu se administrează șocuri electrice sau substanțe chimice.

Evaluarea joncţiunii neuromusculare se realizează prin stimularea repetitivă a nervilor (SR) şi electromiografia pe fibră unică (SFEMG). Este util în diagnosticul Miasteniei gravis şi a sindroamelor miastenice.

Stimularea magnetică trascraniană (TMS) este o metodă neurofiziologică neinvazivă de diagnostic și tratament prin capacitatea sa de a înregistra și de a modula activitatea sistemului nervos central. Principiul de funcţionare este următorul: un câmp electric induce formarea unui câmp magnetic la nivelul unei bobine situate extracranian, care va induce la rândul său formarea unui câmp electric capabil să moduleze activitatea neuronală din ariile cerebrale subdiacente.

Patologii care pot beneficia de terapie prin TMS:
Afecțiuni neurologice:
- Durere de tip neuropat si non-neuropat
- Sindrom dureros regional complex
- Preventiv înainte de o intervenție dureroasă programată (desensibilizare)
- Sindromul membrului fantomă post amputații
- Fibromialgie
- Nevralgii craniene
- Recuperarea deficitelor post accident vascular cerebral
- Boala Parkinson
- Distonie
- Tremor esențial
- Tinitus
- Spasticitate
- Ataxie
- Tulburari ale gustului și mirosului post COVID
Afecțiuni psihiatrice:
- Depresie
- Anxietate generalizată
- Stres post traumatic
- Tulburare de panică
- Tulburare obsesiv-compulsivă
- Schizofrenie (halucinații auditive, simpt negative)
- Abuz de subst, adictie, sevraj (alcool, nicotina, alte droguri)
- Tulburare de conversie
- Disfuncție cognitivă
- Insomnie
- Afazia (combinat cu logopedie)

Patologie musculo-scheletală
- pareza facială periferică
- post intervenții chirurgicale la nivelul nervului facial
- post intervenții de remodelare facială
- disfuncția articulației temporo–mandibulare
- afecțiuni neuro-musculare la nivelul coloanei cervicale, toracale, lombare
- dezechilibru muscular și postural al sistemului musculo-scheletal
- tulburare de sensibilitate post intervenții chirurgicale din sfera stomatologică/ buco-maxilo-facială
- recuperare respiratorie post COVID
- recuperare neuromusculară în afecțiuni neurologice, reumatologice, ortopedice

Tehnica de tripla stimulare (TST) reprezintă o metodă de diagnostic și monitorizare a funcției motorii prin evaluarea deopotrivă a integrității căilor motorii centrale cât și periferice. Această tehnică combină electroneurografia cu stimularea magnetică în vederea cuantificării gradului de recrutarea centrală a fibrelor musculare. Din această cauză, reprezintă o metodă suplimentară de diagnostic a pacienților cu scleroză laterală amiotrofică și scleroză multiplă cât și o metodă extrem de eficientă de monitorizare a evoluției bolii sau a tratamentului la pacienții cu aceste patologii.

Potenţialele evocate vizuale (PEV) masoară activitatea electrică a creierului ca răspuns la stimulare luminoasă standardizată. Aceste potențiale sunt înregistrate de către electrozi plasați la nivelul pielii capului, deasupra cortexul visual. Cea mai frecventă metodă de înregistrare a acestor potențiale este modelul de tip "pattern reversal". Pacientul este rugat să urmărească un ecran luminat cu aspect de tablă de sah, la care pătratele își schimbă culoarea alternativ cu o frecvență predefinită. Răspunsurile electrice înregistrate sunt redate pe un ecran sub formă de unde. În prezent datele standard se bazează pe analizarea latenței și amplitudinii undei P100, unda pozitivă ce apare la indivizi sănătoși la aproximativ 100 msec. Celelalte unde observate prezintă o mare variabilitate și nu permit corelații funcționale certe. Aspectele patologice sunt variabile, însă creşterea latenţelor undelor corespunde în general leziunilor demielinizante, iar scăderea amplitudinilor semnifică o afectare axonală.

PEV sunt utilizate în principal pentru a măsura integritatea funcțională a căilor vizuale de la retină prin nervii optici pana la cortexul visual. PEV cuantifica mai bine integritatea funcțională a căilor optice decât tehnici de scanare, cum ar fi imagistica prin rezonanta magnetica (IRM).

Există numeroase aplicaţii clinice precum:

• Leziuni ale sistemului nervos central: boli demielinizante precum scleroza multiplă; afecţiuni inflamatorii sau infecţioase; vasculopatii; procese înlocuitoare de spaţiu; tezaurismoze, boli neurodegenerative precum boala Parkinson; mielopatie cervicală; tulburări vizuale psihogene.
• Afecţiuni ale nervului optic, chiasmei optice şi tractului optic.
• Boli oftalmologice

Potenţialele evocate motorii (PEM) reprezintă potentiale electrice înregistrate la nivelul mușchilor, nervilor și măduvei spinării după stimularea cortexului motor, a căilor motorii centrale sau a structurilor nervoase periferice. Pragul motor, amplitudinea PEM, latenţa PEM şi timpul de conducere motorie centrală se obțin prin metode standard de stimulare magnetică transcraniană şi pot fi folosite la diagnosticul bolilor demielinizante precum scleroza multiplă, a mielopatiei cervicale, a bolile neuronului motor periferic sau în evaluarea capacității de recuperare motorie a pacienților cu accidente vasculare cerebrale.

Potenţialele evocate somato-senzoriale (PESS) reprezină potetialele electrice obținute prin stimularea unui nerv periferic și înregistrate în nervii periferici, maduva spinării și scoarța cerebrală. În practică se utilizează stimularea nervului median și a nervului tibial.

Prin această examinare se explorează funcţional calea sensibilităţii profunde, proprioceptive. Anomalii ale PESS pot indica leziuni ale caii somato-senzoriale la orice nivel.

Prin urmare, PESS sunt utile în evidențierea și evaluarea afecțiunilor sistemului nervos periferic precum neuropatiile ereditare (boala Charcot-Marie-Tooth, ataxia Friedrich), neuropatia diabetică, poliradiculoneuropatii inflamatorii (boala Guillain-Barré), neuropatiile demielinizante, neuropatiile de cauză infecțioasă sau toxică, plexopatii, radiculopatii.

În afecțiunile măduvei spinării, atunci când sunt afectate cordoanele posterioare, PESS permit localizarea procesului patologic precum și diferențierea proceselor demielinizante de cele axonale

De asemenea PESS sunt utilizate în evaluarea leziunilor din trunchiul cerebral si/sau emisferele cerebrale (accidentele vasculare cerebrale, scleroza multiplă sau alte boli demielinizante, traumatismele cranio-cerebrale).

PESS permit monitorizarea intraoperatorie în chirurgia măduvei spinării, în chirurgia vasculară intra- și extracraniană.

Avantajele PESS sunt:

• Capacitatea de a evidenţia leziuni infraclinicice sau silențioase din punct de vedere clinic ale căilor aferente senzitive
• Capacitatea de a furniza date privind afectarea de tip demielinizant sau De asemenea pot stabili topografia lezională prin stimulare multisegmentară şi/sau înregistrare multiloculară

Eye tracking  reprezintă o tehnică neurofiziologică modernă care permite analiza comportamentului şi a funcţiilor cognitive explorând modalitatea de a privi al subiectului. Eye tracking detectează în mod automat şi obiectiv pattern-ul şi localizarea privirii, mișcările fiecărui glob ocular în raport cu capul, dilataţia pupilei. Prin această metodă se pot înregistra două tipuri fundamentale de mişcări oculare (fixări şi sacade), ca şi percepţia vizuală, atenţia, interesul cognitiv al subiectului, rata clipirii ("blink rate").

Aria aplicaţiilor clinice este deosebit de vastă şi cuprinde:

• Afecțiuni neuro-psihiatrice – autism, ADHD, tulburări cognitive (Alzheimer, Parkinson, demenţă cu corpi Lewy), dislexie, accidente vasculare cerebrale, scleroză laterală amiotrofică, schizofrenie, tulburări de limbaj
• Afecţiuni oftalmologice – anomalii de oculomotricitate, deficite vizuale, disfuncţii vizual cognitive
• Evaluarea dezvoltării psiho-cognitive – achiziţii de atenţie, percepţie vizuală, control al acţiunilor, limbaj şi interacţiuni sociale din copilărie până la vârsta adultă
• Evaluarea domeniului psiho-lingvistic – înregistrarea mişcărilor oculare ca răspuns la anumiţi stimuli verbali sau vizuali cu scopul de a investiga procesele cognitive legate de vorbire, citire, limbaj figurat, "body language" şi citirea pe buze, integrare audio-vizuală.

Ecografia Doppler cervico-cerebrală reprezintă o metodă de explorare ultrasonică care se bazează pe recepţionarea de către aparatul ecografic a ecourilor pe care structurile anatomice explorate le emit în urma contactului cu undele generate de sonda aparatului (ecografia bidimensională), dar şi pe analiza ecourile emise de coloana de sânge în mişcare prin artere sau vene (variația frecvenţei unei unde emise sau reflectate de un obiect în mişcare faţă de un receptor staţionar = efect Doppler). Permite vizualizarea, în timp real, a vaselor de sânge de la nivelul gâtului și capului (arterele carotide comune, arterele carotide interne si externe, arterele oftalmice, arterele vertebrale si subclavii, precum și a venele jugulare interne și externe.).

Este o investigație non-invazivă, de primă intenție care are următoarele indicații majore:

• Pacienți cu afecțiuni posibil secundare stenozei sau obstrucției artererelor carotidiene sau vertebro-bazilare (accident vascular cerebral, sindroame vertebro-bazilare, vasculite, disecții arteriale) sau pacienților cu simptome și semne clinice sugestive pentru aceste afecțiuni (hemipareză, hemiplegie, tulburări de vorbire, tulburări de vedere, suflu sistolic la nivelul arterelor carotide, amețeli, tulburări de echilibru, cefalee, amorțeli, etc)
• Pacienți cu factori de risc pentru ateroscleroză (diabet zaharat, dislipidemie, hipertensiune arterială, fumat, obezitate, etc).

Corect efectuată, această invesţigatie poate monitoriza efectele unui tratament medical (hipolipemiant, antiagregant plachetar sau anticoagulant), intervenţional (stent) sau chirurgical (endarterectomie) în scopul profilaxiei primare sau secundare a bolilor cerebrovasculare.

Examinarea Doppler transcraniană (Transcranial Doppler, TCD) și examenul Doppler transcranian codat color (Transcranial color-coded duplex sonography, TCCS) reprezintă tehnici neinvazive de explorare a vitezelor fluxului sanguin intracerebral. Principalele indicaţii la adult sunt:

• Detectarea şi monitorizarea stenozelor/ ocluziilor de la nivelul arterelor intracraniene majore, precum şi monitorizarea terapiei trombolitice în accidentul vascular cerebral acut
• Identificarea şi monitorizarea vasospasmului la pacienţii cu hemoragie subarahnoidiana Detectarea microembolilor cerebrali
• Evaluarea colateralelor arterelor intracraniene
• Identificarea șunturilor dreapta-stânga (foramen ovale patent)
• Evaluarea voreactivităţii i cerebrale
• Evaluarea riscului de AVC în siclemie
• Evaluarea malformațiilor arterio-venoase cerebrale
• Detectarea şi urmărirea anevrismelor intracraniene
• Diagnosticul precoce al bolii Parkinson