ORL

Posturografia computerizata este un test clinic computerizat, care durează 45 minute, si este utilizat pentru evaluarea echilibrului. Componentele folosite pentru menţinerea echilibrului sunt: muşchii, sistemul proprioceptiv, porţiunea din sistemului vestibular și vederea. Testele posturografice izolează fiecare dintre aceste componente pentru a evalua sediul deficitului, dacă acesta există. Testul evaluează, de asemenea, capacitatea sistemului motor autonom de a se recupera după mișcări bruște şi neașteptate.

În timpul testului, pacientul este poziționat în centrul unei platforme, cu fața la un ecran pe care sunt proiectate diverse imagini. În multe dintre situaţii, platforma sau peretele sunt manipulate în funcţie de mișcările pacientului. Datele pacientului sunt introduse în computer înainte de testare, cu scopul de a compara răspunsurile sistemului vestibular, vizual şi proprioceptiv cu cele corespunzatoare vârstei.

Posturografia este de asemenea o investigatie foarte utilă pentru a determina o linie de referintă pentru terapia de reabilitare vestibulară și în conceperea unui program individual de tratament. Odată ce terapia de recuperare este inițiată, posturografia poate fi utilizată pentru a evalua progresul pacientului prin compararea testarii post-terapie cu evaluarea iniţială.

• Instrument diagnostic al tulburărilor de echilibru
• Înalt sugestivă pentru cauza tulburării de echilibru
• Deficit proprioceptiv: Patologia coloanei vertebrale, boli musculare, deficit de B12
• Deficit vizual ( pacienti ce se bazeaza aproape exclusiv pe analizatorul vizual pentru mentinerea posturii)
• Deficit al aparatului vestibular ( vertij, tulburari vestibulare periferice si centrale)
• Evidentiaza deficitul de integrare centrala al celor 3 analizatori
• Evaluează riscul de cădere la pacienții cu tulburări de echilibru, indiferent de cauza ( cu excepția lipotimiilor, sincopelor, care nu sunt tulburări de echilibru)
• Detectează simulanții - răspunsul la schimbarea posturii este reflex, nu poate fi simulat
• Tratament : reabilitarea vestibulară asistată posturografic
• Sindroame vestibulare periferice cu tulburări de echilibru în afara crizelor vestibulare ( Boala Meniere, post neuronita vestibulară, sindroame vestibulare distructive de origine vasculară)
• Sindroame vestibulare de tip central
• După traumatisme cu afectarea stâncii temporalului
• După intervenții chirurgicale cu lezarea/distrucția labirintului, nervului vestibular
• Bolile sitemului osteo-articular , diabet zaharat cu tulburări de sensibilitate
• Pacientul învață să compenseze deficitul.

Potenţiale evocate miogene vestibulare (VEMP) Determinarea potenţialelor evocate miogenice vestibulare este o explorare utilizată pentru evaluarea funcţiei structurilor urechii interne implicate în menţinerea echilibrului (utricula, sacula, nervul vestibular superior, nervul vestibular inferior şi conexiunile lor centrale). VEMPs pot fi determinate prin plasarea unor electrozi pe diferiţi muşchi în timpul contracţiei, de unde şi denumirea de VEMP cervical (muşchiul sternocleidomastoidian)- cVEMP şi VEMP ocular (muşchiul oblic inferior)- oVEMP. cVEMP evaluează funcţia saculei şi nervului vestibular inferior. Sacula, porţiunea inferioară a senzorului de mişcare din urechea internă e sensibilă la mişcările în plan vertical (de sus în jos) ale capului şi ca răspuns la aceste miscări trimite impulsuri de-a lungul nervului vestibular inferior. Aceste impulsuri controlează mişcările capului prin relaxarea muşchilor sternocleidomastoidieni (SCM).

Testarea VEMP presupune ataşarea unor electrozi pe fruntea, obrajii sau gâtul pacientului, care va fi pozitionat la orizontala. De asemenea, in fiecare ureche va fi plasată câte o cască, prin care se transmite un stimul sonor, urmand ca electrozii sa întregistreaze răspunsul muşchiului la stimulul vestibular.

Testarea potenţialelor evocate auditive se utilizează pentru evaluarea auzului și pentru a identifica anomalii ale nervului auditiv și caii auditive până la trunchiul cerebral.

Indicații:

• Surditate asimetrică sau unilaterală: screening pentru neurinom de acustic, informații diagnostice în boli demielinizante (scleroza multiplă)
• Ofera informații calitative si cantitative cu privire la functia urechii interne și nervului auditiv

În timpul testului, pacientul este poziționat orizontal. Pe frunte și în spatele fiecărei urechi sunt plasaţi electrozi iar în urechi căşti pentru stimulul sonor, perceput ca un scurt clic. Electrozii percep răspunsurile creierului la aceste sunete și le înregistrează. Pacienţii nu trebuie să răspundă la clic, ci sunt invitaţi să rămână cât mai liniștiți și relaxați.
Rezultatele anormale pot fi un semn de scădere a auzului, scleroză multiplă, neurinom de nerv acustic, accident vascular cerebral. Rezultatele anormale pot fi de asemenea datorate: traumatismelor cerebrale, malformațiilor cerebrale sau tumorilor cerebrale.

Această examinare este utilizată pentru evaluarea nistagmusului cu ajutorul unor ochelari speciali prevăzuţi cu o cameră în infraroşu. Aceşti ochelari sunt conectaţi la un monitor video pe care investigatorul urmăreşte mişcările oculare şi apariţia nistagmusului.

• În absența fixarii ( în întuneric)- se decelează nistagmusul caracteristic sindroamelor vestibulare periferice
• La fixare: decelarea sindroamelor vestibulare de tip central
• Caracterizarea nistagmusului: direcție, durată, latență
• Nistagmusul ce apare la manevre de provocare: diagnosticul vertijului pozițional benign
• Nistagmusul spontan- pacientul este rugat să privească în diverse direcţii fără a mişca capul
• Nistagmusul relevat

• Head thrust test: în timpul testului se îndepărtează capacul ochelarilor Frenzel iar pacientul este rugat să privească spre dreapta sau stânga prin întoarecerea capului sau să fixeze un obiect. Investigatorul îi va roti brusc capul în direcţia opusă, urmărind apariţia nistagmusului;

• Head-shaking test: investigatorul mobilizează capul pacientului în plan orizontal, vertical sau frontal timp de 20 secunde, după care se urmăreşte apariţia nistagmusului;

• Manevra Dix-Hallpike: pacientul este adus din poziţie şezândă în decubit dorsal cu capul rotit la 45 grade şi în extensie la aproximativ 20 grade. Testul este pozitiv dacă apare nistagmusul.

Auditory Steady State Response este un nou test care se efectuează împreună cu ABR pentru a evalua auzul.

Indicatii

• Sugari, copii mici, persoane incapabile de a răspunde la audiograma convențională
• Instrument medico-legal: este o măsurătoare obiectivă – detectarea simulanților, evaluarea obiectivă a auzului la persoanele ce lucrează în mediu cu zgomot

Persoana testata trebuie să fie relaxată și să stea nemişcată, pe cât posibil, pentru a obține rezultate fiabile. De cele mai multe ori, testele se efectuează sub sedare sau în timpul somnului natural, dacă persoana este sub vârsta de 6 luni. Rezultatele sunt obținute prin măsurarea activității cerebrale în timp ce persoana ascultă tonuri de diferite frecvențe și intensitate. Activitatea creierului este înregistrată cu ajutorul unor electrozi ataşaţi pe frunte și în spatele fiecărei urechi. Utilizarea de electrozi elimină necesitatea participării active a pacientului (de exemplu, apăsarea unui buton ca răspuns de fiecare dată când un ton este auzit). Rezultatele sunt obţinute în mod obiectiv folosind formule statistice care determină prezența sau absența unui răspuns real.

Otoemisiile acustice sunt sunete de joasă înălţime produse de celulele ciliate externe ale urechii interne (cohlee). Pot apărea spontan sau ca răspuns la clicuri sau tonuri. Când celulele ciliate de la nivelul cohleei sunt stimulate ele răspund prin trimiterea de informaţii la creier și prin trimiterea unui "ecou", înapoi la urechea externă. Acest "ecou" poate fi analizat și înregistrat. OAE sunt de obicei prezente la persoanele cu funcţie auditivă normală, dar pot lipsi în cazul în care există chiar și o uşoară hipoacuzie de transmisie sau senzorială. Testarea OAE este utilă în:

• screening pentru hipoacuzie la nou-născut, sugar copil mic;
• Identificarea hipoacuziei funcționale sau non- organice (simulanti);
• diagnostic diferențial între suditatea cohleară şi retrocohleară;
• monitorizarea efectului medicamentelor cu potenţial toxic, putându-se detecta disfuncţia cohleară anterior scăderii auzului;
• poate oferi o confirmare obiectivă a disfuncției cohleare la pacienții cu auz normal;
• poate fi semn de avertizare precoce a disfuncţiei cohleare indusă de expunerea la zgomot;
• poate oferi informații cu privire la funcția cohleară la pacienţii cu tinitus prin identificarea regiunii cohleare corespunzătoare frecvenţei tinitusului.

Testarea se efectuează într-o cameră izolată fonic. În timpul testării o sondă din cauciuc sau silicon moale este plasată etanş în canalul auditiv. O serie de clicuri sau tonuri sunt livrate prin vârful sondei. În acelaşi timp sonda percepe sunetul foarte fin ce reprezintă "ecoul" sau răspunsul cohleei. Este important ca pacientul să stea nemișcat și să rămână relaxat și liniștit în timpul testării. Înregistrările sunt apoi tipărite și analizate. Durata testului este de aproximativ 10 minute.

Electrocohleografia este indicată in diagnosticul bolii Meniere. Acest test este o modalitate obiectivă de măsurare a potențialelor electrice generate în urechea internă, ​​ca urmare a stimulării prin sunet. Acest test este cel mai des folosit pentru a determina dacă există o creştere a presiunii endolomfei din cohlee. Presiunea crescută a lichidului în cohlee poate provoca simptome cum ar fi pierderea auzului, senzaţie de plenitudine în ureche, amețeli și/sau tinitus . Aceste simptome sunt expresia unor boli ale urechii interne cum ar fi boala Meniere sau hidrops endolimfatic.

Un pacient supus unui test de electrocohleografie va avea mai multi electrozi plasaţi pe scalp. Un mic electrod și o cască din spumă vor fi apoi plasate in conductul auditiv extern al urechii testate. Pacientul va fi instruit să se relaxeze, ascultâd un sunet de tip clic. Este foarte important ca pacientul să fie relaxat pentru acest test, deoarece orice mişcare poate perturba evaluarea. Pacientul nu trebuie să răspundă la stimulul sonor. Electrocohleografia durează până la 40 de minute.

Audiometrie tonală și vocală

• Diagnosticul hipoacuziei neurosenzoriale si de transmisie
• Evaluarea periodică a persoanelor cu risc de surditate: diabet zaharat, boli autoimune, vasculite
• Cand este cazul, recomandare de protezare auditivă

Audiometrie pe frecvențe înalte:

• evidențierea scăderii auzului pentru frecvențele de peste 8 kHz la pacienții cu tinitus și auz normal pe audiograma convențională
• TEN test – evidențierea zonelor din cohlee care nu prezintă funcție auditivă ( util pentru calibrarea protezei auditive)

În timpul testului de auz, pacientului i se va plasa o pereche de căşti pe urechi, impreuna cu o bandă ce susţine un conductor osos pe scalp, pentur a i se măsura pragul pentru tonuri pe o gamă de frecvențe. De obicei intervalul este de 250 - 8000 Hz, deoarece aceasta cuprinde intervalul de frecvenţe ale vorbirii. Audiograma vocală include două teste. În primul rând, pragul de recunoaştere al vorbirii (SRT) este utilizat pentru a măsura cel mai scăzut nivel la care se pot repeta cuvintele. De obicei se folosesc cuvinte cu două silabe, cu accent egal pe fiecare cuvânt. Al doilea test, testul de discriminare a vorbirii, este folosit pentru a evalua capacitatea de a înțelege și de a repeta cuvintele cu o singură silabă prezentate la un volum puternic.

Audiograma pe frecvenţe înalte evaluează pragul pentru tonuri situate peste 8000 Hz ( 8-20 kHz). E indicată persoanelor expuse la zgomot şi persoanelor cu tinitus.

TEN („threshold equalizing noise") este un test nou utilizat pentru determinarea regiunilor non-funcţionale din urechea internă.

Este definită ca şi examinarea vizuală a unui organ cavitar folosind endoscopul. Endoscopul este un tub subţire (rigid sau flexibil) echipat cu o serie de lentile şi iluminat prin fibră optică. Capatul extern al acestui tub poate fi ataşat la o camera video conectată la un monitor. Astfel zona examinată este vizualizată pe monitor.

Indicatii:

• Confirmarea/ infirmarea prezenței rinosinuzitei prin evidențierea secreției mucopurulente la nivelul meatului mijlociu
• Diagsticul polipozei nazale
• Confirmarea/ infirmarea prezenței vegetațiilor adenoide obstructive
• Confirmarea/ infirmarea patologiei tumorale rinofaringiene ( în special tineri cu otită cronică unilaterală)
• Diagnosticul disfoniei funcționale, al laringitei, nodulilor vocali, bolii de reflux gastroesofagian cu reflux faringo-laringian, patologiei tumorale rinofaringiene, paraliziei de corzi vocale

Oto-endoscopia

Oto-endoscopia este o explorare extrem de folositoare în evaluarea ambulatorie a urechii. Singura cerinţă pe care pacientul trebuie să o respecte în timpul examinării este să stea nemişcat. Examinarea nu este dureroasă şi nu necesită anestezie locală prealabilă.Endoscopul oferă un câmp vizual larg, timpanul poate fi examinat în întregime şi mobilitatea acestuia poate fi de asemenea evaluată. Prezenţa lichidului în urechea medie poate fi vizualizată mult mai bine cu endoscopul decât cu otoscopul, iar integritatea osişoarelor din urechea medie poate fi evaluată prin timpanul perforat. Otoendoscopia oferă o mai bună vizualizare a pungilor de retracţie comparativ cu otoscopia convenţională, oferă o mai bună evaluare a urechii operate şi a cavitaţilor postmastoidectomie (operaţie pentru colesteatom). De asemenea este un instrumet extrem de util în efectuarea unor proceduri ambulatorii cum ar fi: toaleta auriculară, extragerea dopului de cerumen impactat, aspirarea secreţiilor auriculare (otita), îndepărtarea corpilor străini auriculari.

Endoscopia nazală

Endoscopia nazală oferă o examinare detaliată a foselor nazale şi rinofaringelui. Cele mai frecvente motive pentru care se efectuează această examinare sunt obstrucţia nazală, suspiciunea unei sinuzite acute sau cronice, durere nazală/facială, tulburări ale mirosului şi epistaxisul.Această examinare permite o vizualizare completă şi detaliată a mucoasei nazale, cornetelor nazale, a comunicării cu sinusurile paranazale şi rinofaringelui.

Endoscopia laringiană rigidă

Permite vizualizarea detaliată a laringelui şi porşiunii inferioare a faringelui. Procedura se efectuează cu pacientul în poziţie şezândă. Lentila endoscopului, orientată oblic inferior va permite vizualizarea laringelui şi hipofaringelui.

Fibroscopia flexibilă

Permite evaluarea foselor nazale, faringelui şi laringelui cu un mic tub flexibil. Poate fi utilizată pentru examinarea foselor nazale, dar cel mai des se utilizează pentru vizualizarea laringelui.